Comuna Cetățeni este așezată pe cursul superior al râului Dâmbovița într-o pitorească zonă subcarpatică dominată de microrelieful carstic înscris în aria monumentelor naturale protejate. Legăturile cu cele mai importante centre urbane, Câmpulung la 25 km și Târgoviște la 45 km sunt asigurate de D.N. 72 A ce traversează localitatea de la nord la sud pe o lungime de 7 km. Versanții ce se înalță în stânga și dreapta Dâmboviței sunt presărați cu gospodării frumoase, grădini îngrijite și pâlcuri de pădure îmbinate armonios si care oferă imaginea unei superbe zone turistice.

TOPONIMIE:

– Cetățeni – toponim istoric relevând existența anterioară a unei cetăți situate pe un monticol, realitate istorică pe deplin confirmată arheologic, cetățeni fiind, în acest caz, „locuitorii din cetate”. În «Dicționarul geografic al județului Muscel», se menționează că „numele satului provine de la Cetatea lui Negru Vodă”. În satul actual, au fost înglobate fostele sate: Cetățenii din Vale și Cetățenii din Deal [1950].

– Lăicăi – toponim istoric provenit din antroponimicul Vlaicu (cu afereza lui V), deși, prin tradiția orală, se atribuie întemeierea așezării unei femei – Laica. În satul actual Lăicăi, a fost înglobat satul Diaconești [1950].

-Valea Cetățuia – toponim istoric (hidronim cu structură compusă) reflectând dominanta reliefului asociată cu un punct de reper -cetățuie, diminutival care indică existența locală anterioară a unei fortărețe de dimensiuni reduse.

Economia comunei Cetăţeni este bazată pe agricultură, cea mai mare parte a populaţiei ocupându-se de cultura plantelor şi creşterea animalelor.
Agricultura comunei Cetățeni este specifică zonei de munte, dispunând de suprafeţe importante de păşuni şi fâneţe şi de condiţii climaterice favorabile dezvoltării plantelor furajere, in decursul timpului s-a dezvoltat un sector zootehnic important din punct de vedere al speciilor şi efectivelor de animale.

Principalele activități economice de pe raza comunei Cetățeni s-au dezvoltat de-a lungul timpului fără a avea o strânsă legătură cu resursele naturale din zonă. Astfel pe raza comunei își desfășoară activitatea S.C. Inedit SRL – specializată în fabricarea alimentelor vegetale pe bază de soia, cu un numar de aproximativ 70 de salariați și S.C. Ratelen Club SRL – transport şi
construcţii – cu aproximativ 130 salariaţi.
Industria de prelucrare a lemnului se ocupă cu exploatarea masei forestiere, prelucrarea brută a acesteia şi producerea de mobilier.
Pe teritoriul comunei CETĂŢENI nu există unităţi de talie mare specializate în prelucrarea lemnului, dar există în schimb două ateliere de tâmplarie, care produc mobilă, cherestea, uşi, ferestre și un gater.

ATESTARE DOCUMENTARĂ:

Cetățeni – 25 aprilie 1548

În contextul localităților componente, cea mai veche atestare documentară se consemnează în cazul satului Cetățeni. Așezarea este atestată documentar initial în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Mircea Ciobanul la 25 aprilie 1548, prin care se confirmă pârcălabului Mihnea și fratelui său, Vlaicu, proprietăți în satul Cetățeni, „dobândite” de Vlaicu logofăt de la Barbu al Gogașoaiei încă din vremea lui Vlad Înecatul, domnul Țării Românești [1530-1532].

Sit arheologic: Ansamblul fortificațiilor și așezărilor dacice și medievale de la Cetățeni: Fortificația dacică cu locuință turn pe monticolul Cetățuia [sec. III-I a. H]; Ansamblul mormintelor de înhumație și de incinerație, cu ciste rectangulare din plăci de piatră [sfârșitul epocii pietrei și începutul epocii bronzului], la „Cornul Malului” și „La cruce”. Așezarea dacică, pe platoul de la râu [sec. III-I a. H]; Cimitirul de pe platoul de lângă râu [sec. XIII-XIV]; Fortificația medievală, pe monticolul Cetățuia [sec. XIII-XIV]; Așezarea medievală și ruinele celor trei biserici, pe platoul de lângă râu [sec. XIII-XIV]. Cetatea de pământ hallstattiană târzie, în punctul Grigoroaia, la vest de sat.

„Cetatea lui Negru-Vodă” – cea mai veche fortificație cunoscută până în prezent la sud de Carpați – a reprezentat centrul unei puternice formațiuni statale geto-dacice distruse în cursul acțiunii de unificare și centralizare statală a populației dacice, întreprinse de regele Burebista.

PATRIMONIUL CULTURAL-ISTORIC:

Remarcabilele obiective istorice justifică includerea localității în circuitul turistic zonal și, implicit, național, întrucât, întreaga așezare Cetățeni a avut un rol important în epoca de constituire și consolidare a voievodatului Țării Românești. Se conservă resturile unei așezări „de tip urban, cu două biserici ce par a fi construite în secolul al Xlll-lea”.

Biserica rupestră Cetățeni – situată în zona terminală a crestei de intersecție dintre afluenții Valea lui Coman și Valea Chiliilor, la circa 700 m altitudine. Acces, pe o potecă urcând printre stânci, peste firul râului Dâmbovița, din DN 72A, de la borna kilometrică indicând distanța de 20,5 km spre Câmpulung-Muscel și de 67,5 km față de Târgoviște, vechile cetăți de scaun ale Țării Românești. Considerată, de către loanichie Bălan, „cea mai aspră vatră de sihăstrie din Țara Românească”, a avut, inițial, hramul «Soborul Sfinților Îngeri» – simbolic pentru sihaștrii retrași în această pustietate din apropierea cerului, care trăiau sub seducția vieții netrupești a cetelor îngerești. Amenajată într-o peșteră naturală, cu o turlă de lemn servind drept clopotniță, biserica rupestră datând, probabil, din prima jumătate a secolului al XlV-lea, este atribuită unui act ctitoricesc al familiei domnitoare a Basarabilor întemeietori de țară. Accesul în locașul de cult compartimentat, potrivit ritului ortodox, în pronaos, naos și altar, se face printr-un mic pridvor de lemn. O inscripție din 1923, plasată în zona nordică a pronaosului, precizează următoarele: „Acest sfânt locaș cu numele Cetățuia, care, de la Negru Vodă își are începutul, a fost, și în trecut, schit de călugări și, în vremuri grele, loc de scăpare pentru voievozii țării, însă, cu trecerea timpului, a căzut în ruine, ajungând chiar adăpost vitelor. S-a restaurat cu ajutorul preotului Gheorghe Moisescu de la Biserica Domnească din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andrițoiu din Schitul Stânișoara (Argeș) și fratele monah Nicolae Băcioiu de la peștera lalomicioara, la 1915-1916. S-a sfințit în ziua de 22 iulie 1923. Asociind începuturile așezământului monahal cu domnia lui Nicolae Alexandru Basarab și cu soția acestuia, Doamna Clara, imaginația populară i-a atribuit domniței de religie catolică un spațiu special de rugăciune – „altarul Doamnei Clara”, amenajat în partea sudică a pronaosului. Se observă existența a trei straturi de pictură: inițială – efectuată la o dată incertă; pictura mediană – din a doua jumătate a sec. XVIII; a treia – din 1859. în altar, se conservă fragmente din pictura murală originară. Mântuitorul este pictat pe tavanul naosului, iar deasupra ușii, sunt reprezentați în tablourile votive: legendarul voievod Radu Negru, Nicolae Alexandru Basarab și jupanul Gheorghe Vinețeanu, primii în haine voievodale și cu însemne princiare: coroane, iar ultimul, în costum boieresc specific secolului al XlV-lea; acestora le este alăturat un călugăr, losif starețul, îmbrăcat în haine monahale. Tablourile votive au fost descoperite în urma operațiunilor de restaurare a picturii inițiale de către pictorul Teodorescu, în 1922. Biserica rupestră a fost extinsă planimetric, prin adăugarea unui pridvor de lemn, în cursul reparațiilor efectuate în 1859. Ansamblul monahal a fost restaurat în 1915-1916. De menționat, că, în proscomidiar, din pereții stâncii, picură miraculos un fir subțire de apă. Captarea apei pluviale pentru uzul obștii monahale se efectuează într-un bazin circular cu diametrul de 5-6 m și adâncimea de circa 5 m săpat în stâncă. în acest spațiu de religiozitate, a fost înălțată o troiță de lemn lucrată de Ion Dogaru și Toma Panait, cu cheltuiala familiei Alexandru loan, în 1947. Biserica de lemn amplasată lângă biserica rupestră a fost realizată de către meșteri din zona Maramureșului și asamblată, după ce lemnele au fost cărate cu dificultate în spate de la șosea pe poteca sinuoasă care duce spre schit. Deasupra stâncii în care este săpată biserica, a fost incizată, în zona nordică, imaginea unui „cavaler trac”, în relief negativ.

Biserica rupestră a fost semnalată inițial documentar, în anul 1574, în memorialul de călătorie al călugărului polonez Stykovsky, ulterior, în anii: 1658, 1673-1677- cu referire la „renovarea” de către marele vornic Neagoe Secuianu a bisericii rupestre, 1694, 1746, 1754. Tradiția orală locală „fertilizată” de imaginația călugărilor din sihăstrie amintește de prezențe voievodale la biserica rupestră: Mihai Viteazul [1593-1601], Constantin Brâncoveanu [1688- 1714] – vizitele acestora, de scurtă durată, fiind raportate la evenimente istorice reale. Așezământul monahal a beneficiat de însemnate privilegii domnești sub Alexandru Ipsilanti, întărindu-se cartea voievodului Constantin Racoviță, prin care „Cetatea Negru Vodă era scutită de trei oameni, ce n-aveau să dea bir și de dijmărit 50 stupi și 100 de oi”. În catagrafia anului 1810, schitul se afla sub epitropia marelui vornic Radu Golescu și avea un singur preot. Distrus de turci în cursul evenimentelor din 1821, schitul va fi reparat de locuitorii satului Cetățeni, în 1828. Constatând starea avansată de degradare a așezământului, farmacistul câmpulungean Gabriel Dimitriu intervine, în 1911, la Comisiunea Monumentelor Istorice, solicitând o intervenție imediată pentru salvarea acestui important sit istoric. Vatră de isihasm, Cetățuia Negru Vodă va deveni locul de veșnică odihnă, încă din anul 1638, al călugărului „loanichie schimonah”, al cărui nume este săpat într-o peșteră suspendată pe panta muntelui – „singurele moaște întregi și curat mirositoare ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea păstrate până în zilele noastre.”.

În anul 1992, așezământul monahal a fost ridicat la rang de mănăstire, stareț devenind teologul Maxim Ghinea, originar din București. Profund impresionat de „pitorescul sălbatic al vetrei monahale”, scriitorul Mihai Rădulescu a numit Biserica rupestră Cetățuia – „Meteora României”.

Biserica “Sf. Teodor Tiron””Sf. Ștefan” Cetățeni-Deal [1833]-ctitorită de obștea satului

-intervenții: refacerea zidurilor [1901]; repararea acoperișului [1969]; pictură murală: anonim [1833]; repictare [1936].

Biserica «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului» Cetățeni-Vale [1868- 1871 ]-ctitorită cu contribuția financiară substanțială a regelui Carol I, care a donat 300 galbeni aur •intervenții: refacerea șarpantei acoperișului [1929] pictură murală: anonim [1937]; „completare” pictură [1937].

Biserica “Cuvioasa Paraschiva”+”Sf, Grigore Boqoslovul” Lăicăi – edificată, în 1797, prin osârdia pr. Constantin Negraru, pr. Ivan Cernat, diacon Șerb, pe locul donat în acest scop de Mitu Mătăsaru. Renovată în 1846, odată cu adăugarea pridvorului, cu cheltuiala lui Gheorghe Izbășescu și a soției acestuia, Frusina. Restaurarea efectuată, în 1960, de către Direcția Monumentelor Istorice a constat din desființarea turlei și redeschiderea arcadelor pridvorului. Biserica prezintă un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, semicirculară în interior și poligonală la exterior; pridvor deschis cu arcade în plin cintru. Pictura murală originară, executată în 1797, calitativ superioară, se păstrează fragmentar, sub pictura refăcută de Avram, Anghel, Sachelarie [1846]; „reînnoită” în anii 1988-1989.

Cruci de piatră: Cetățeni: 1660-1661 ; 1736-1737 – lângă casa Dumitru Șerb din Cetățenii din Vale; 1779-1780 [- în cătunul Cetățenii din Deal; – Lăicăi: 1715/1730 – lângă Cârciuma de Piatră; 1715/1730 -lângă poșta veche. Crucea de piatră din 1647 aprilie 1 – al cărei comanditar a fost demnitarul feudal Socol Cornățeanul, înălțată în Lunca lui Socol, constituie un monument memorial de referință în zonă, alături de crucile edificate în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat.

Monumente eroi: Cetățeni [1941-1945] – lângă Căminul cultural Cetățeni Lăicăi [1916-1918] – lângă Biserica Lăicăi.

În cursul luptelor pentru apărarea unității și independenței naționale a României, au căzut eroic la datorie 179 locuitori ai comunei Cetățeni, numărul eroilor menționați nominal în monumentalul volum «Argeș. Cartea eroilor» fiind raportat la evenimente de importanță fundamentală în istoria neamului românesc: Primul război mondial [124], Al doilea război mondial [55].

Arhitectură populară caracteristică zonei Muscel. Sub raportul elevației, casele prezintă similitudini, prin plan și funcționalitate, cu construcțiile de locuit tipice așezărilor cu caracter economic determinat, în special, de existența unor ocupații tradiționale: pomicultura și păstoritul. Edificate din bârne de lemn (la nivelul superior) și din piatră alternând cu cărămida (la nivelul inferior), construcțiile se particularizează prin originalitate în tratarea arhitecturală a fațadelor. Interioarele locuințelor țărănești reflectă, prin modalitatea de organizare, ca, de altfel, și portul popular, preocupări casnice specifice: „confecționarea hainelor de lână, țesăturilor și maramelor”. În domeniul artei populare, s-au remarcat, în fazele finale ale concursurilor naționale organizate în perioada anilor 1956-2006, creatoarele din localitate care au obținut premii ori mențiuni pentru confecționarea țesăturilor de interior și port popular: Filomela Panțuroiu; împletituri din răchită: Margareta Avei.

Târguri tradiționale organizate cu ocazia sărbătorilor religioase: Duminica Tomii – în Vadul Lin; Nașterea Sf. loan Botezătorul (24 iunie), Schimbarea la Față a Mântuitorului (6 august), Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) – în Lăicăi. Produsele industriei casnice locale erau, de asemenea, „desfăcute în târgurile din Voinești-Dâmbovița și Cândești”.

„Focul lui Sumedru” marchează începutul de an pastoral, va fi aprins în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajun de Sfântul Dumitru. In preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart mere și covrigi.

Un folclor pastoral de excepție particularizează, sub acest aspect, creația lirică și coregrafică locală.

Din amplul repertoriu al folclorului coregrafic zonal, elemente de particularizare locală prezintă dansurile: Bordeiașul, Brâul pe 6, Chindia, Floricica, Hora mare, Hora miresii, Hora Nuții, Mânioasa, Romanul, Sârba, Sârba a 6-a, Sârba lui 22, Ungurica.

Și „ungurica ca la Bughea”:

Nelu Bucur : interpret de muzica lautareasca si de petrecere: