Comuna Lereşti este situată la nord de municipiul Câmpulung, în zona submontană a Mușcelului istoric. Din șoseaua DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, la km 54 (intersecția ”la Gardă) se desprinde la stânga DJ734, asfaltat, care trece prin mijlocul localității și se termină la cabana Voina, situată la baza masivului montan Iezer-Păpuşa. Așezarea se află în majoritate pe partea stângă a cursului superior al Râului Târgului, în amonte aflându-se barajul și lacul de acumulare artificial Râuşor. Este străjuită armonios de două dealuri lungi, iar casele mari și frumoase sunt mândria comunei ce are aspectul unui orăşel de munte. Clima este favorabilă turismului, cu mult soare, aer curat și izvoare naturale, ideală pentru o staţiune climaterică, datorită căreia, în ultimii ani, mulți cetățeni români și străini s-au mutat aici, construindu-și vile și case de vacanță.

Comuna se definește prin biodiversitate ecologică, cu rețeaua hidrografică și zona montană ce beneficiază încă de o suprafaţă generoasă de păduri (9800 ha), prelucrarea lemnului constituind principala ocupaţie tradițională a locuitorilor timp de secole. Decenii de-a randul lerestenii au fost printre cei mai cunoscuti forestieri, echipele lor lucrand la exploatari forestiere din toata tara.
Datorită suprafeţelor mari de pajişti şi islazuri, s-a favorizat în timp dezvoltarea creşterii animalelor, în special bovine şi ovine. În satul Voinești este amenajat un târg săptămânal pentru meșterii populari, micii comercianți și vânzarea produselor tradiționale, mult timp realizându-se și costume populare.
Alte activități sunt agricultura, pomicultura, prelucrarea fructelor (țuică, sucuri), producția de ambalaje și agroturismul.

Primul document care atestă numele de „Lereşti” este actul emis de domnitorul Mircea cel Bătrân în 1414, prin care „întăreşte” lui Ion, Burcea şi Calian, satul Braniştea Urășei, ocina la Vadul Şercaei şi „o stână în muntele Lereşti”, scutite de dări şi de slujbe. De la acest munte îşi trage şi localitatea numele de Lereşti.
În anul 1963, în urma unor campanii de săpături arheologice, au fost scoase la lumină o biserică necunoscută, construită după anul 1470, 101 morminte datând din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ceramică, monede variate din argint.
Descoperirea arheologică din punctul „Măilătoaia” situat pe „Malul lui Cocoş” din satul Voineşti, a fost realizată în anul 1969 de către prof. Marin Bădescu împreună cu elevii şcolii generale. În urma săpăturilor și cercetărilor, s-au găsit numeroase artefacte ale unui castru roman din secolul al II-lea DC, care avea și terme din cărămidă, ce a fost construit și locuit de militari ai Cohortei I Flavia Commagenorum.

Îndeletnicirea de baza a femeilor din Leresti a fost tesutul si drumul parcurs de lâna pana la produsul finit. Este necesar sa aratam ca in anii 1970 în comuna erau peste 500 de razboaie de tesut, iar produsele realizate de harnicele lerestence erau valorificate prin cooperatia de consum atat in tara cat si in strainatate.
Cei mai multi dintre locuitorii comunei erau muncitori forestieri. Dintotdeauna a fost nevoie de forta de munca pentru exploatarea padurilor din apropiere. De aceea, aceasta ocupatie a atras un numar mare de leresteni, astfel ca in 1893 sunt semnalate pe Raul-Targului (in stare de functionare) “25 ferastraie care produceau anual 250.000 capete tinichele si ca la 8000 lăturoi”.

Costume populare
Costumul popular femeiesc : Elementele de port prezinta o bogata si frumoasa compozitie ornamentala. Nici una dintre piesele de port femeiesc nu este lasata fara ornamente, executate in tehnici dintre cele mai variate, cu un simt artistic desavarsit, atat de caracteristic Lerestiului. Iia, cu culorile caracteristice de negru si albastru (mai ales acesta din urma), este cunoscuta in terminologia zonei ca “iia de Leresti”, culoarea sa, “albastru de Leresti”, contribuind la faima costumului femeiesc lerestean. Facuta din panza de casa, tesuta din doua ite, are de obicei doua parti: trupul si poalele. Gura de la gatul ei se obtine prin incretirea foilor din care sunt formate pieptul, spatele si “manicile”. Incretiturile de la gura gatului sunt acoperite in majoritatea cazurilor de un mic guler, dar se gasesc si camasi fara guleras. Dupa tehnica impodobirii, iile se impart in doua categorii: brodate (cusute) si alese in razboi. Iia de Leresti se caracterizeaza printr-o cusatura bogata, poate chiar prea incarcata, realizata cu materiale obisnuite: lana, arnica, matase, un fir de argint si un fir de aur, fluturi si beteala. Motivele ornamentale folosite sunt destul de variate. Cel mai frecvent este cel denumit in mod curent “fusti” sau “fuste” (“braduleti”). Ele se aseamana cu niste incrustari in lemn, insirate de o parte si de alta a unei nervure. Lucrate in negru, albastru si in fir, motivele in “fusti” constituie elemente ornamentale cu efect decorativ incontestabil. Un motiv ornamental tot atat de reusit aflat pe iile lerestene este si “ciarba”. Acest ornament se compune dintr-o linie serpuita, usor arcuita la piept, altita si lungul manecii. Alte motive, ca “suveicuta”, cusuta pe “rumanescuri” si “pe fir” ori “serpeasca”, sunt destul de apreciate, ca, de altfel, si “carligele”si “rotile”. Fota este o alta piesa componenta a portului popular femeiesc care contribuie in mare masura la definirea portului lerestean. De forma dreptunghiulara, fota se poarta infasurata strans in jurul soldurilor. Fota se tese, de obicei, din patru ite. Dar se mai intalneste si o fota tesuta in doua ite, denumita “fota scoarta”. Poarta aceasta denumire pentru ca se tesea ca si o scoarta (mai tare), dar ea era o fota de purtare, care se imbraca de catre lerestence in fiecare zi, ca vestmant de lucru.Fota de tip vechi este tesuta in vargi si benzi la capete. Mai recent, ea prezinta motive ornamentale geometrice sau florale, executate in tehnica “alesaturilor” de mana, in culori in care s-a amestecat cu discretie si firul metalic argintiu si auriu, pana si-a facut loc cu desavarsire. O completare a costumului femeiesc din Leresti, o constituie “betele”, avand ornamentatie geometrica cu “vargi” sau “ochiulete”, colorate si bine combinate din punct de vedere cromatic. Marama este o tesatura de borangic in doua ite, fiind una din piesele de podoaba ale costumului femeiesc de sarbatoare. De forma unui voal lung de pana la 4 m, ea este fina, spumoasa, fiind impodobita cu ornamente din bumbac sau matase, in alb, galben sau din fir de culoarea argintului sau a aurului. Ornamentele fine, presarate uniform pe intregul camp, sau concentrate la capete, sunt distribuite intr-o asociere si un ritm care tradeaza un simt decorativ si un gust artistic remarcabil. Ornamentele pot fi geometrice sau florale, dispuse in campuri romboidale, incadrate cu dungi de dimensiuni reduse, la maramele din secolul trecut, si de dimensiuni destul de mari, la cele de data recenta a costumul femeiesc lerestean nu se pune marama daca nu este insotita de legatoare, asezata pe cap, deasupra fruntii. Ea este formata dintr-o bucata de catifea neagra sau grena, pe care se cos in figuri geometrice sau florale margele, fluturi cu fir metalic argintiu sau auriu.
Costumul popular barbatesc : Portul barbatesc de Muscel nu este mai putin atragator. In timpul verii, compus din palarie, camasa, briu sau chimir, itari si opinci, el impresioneaza totusi prin aspectul sau inchegat, impodobit cu masura. La acest ansamblu se poarta si o vesta neagra, adeseori cu guleras. Pe vreme racoroasa, costumul barbatesc se imbogateste cu alte piese, intre care caciula, cioarecii de dimie alba, cojocul si minteanul. Gluga este si ea o piesa mai strins legata de costumul barbatesc. Si elementele de port barbatesc merita sa fie cunoscute, datorita uneori structurii lor specifice sau impodobirii lor. Ca urmare a dezvoltarii pastoritului, intilnim aici cojocul mare purtat cu lina in afara si sarica.

„Focul lui Sumedru” marchează începutul de an pastoral, va fi aprins în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajun de Sfântul Dumitru. In preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart mere și covrigi.

Dintre obiceiurile si treditiile lerestene, amintim : “Festivalul covrigului cu ou” care are loc primavara. Ei se pregătesc în preajma marilor sărbători religoase, Paştele şi Rusaliile şi se împart pentru pomenirea morţilor, la Paşti asociaţi cu ouă roşii şi de Rusalii cu vase cu mâncare. “Dragobetele” in 24 februarie, este un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.

Un exemplu, de obicei laic, dar având, în unele situaţii, şi caracter religios, întâlnit, frecvent, în Argeş şi Muşcel, încă din cele mai vechi timpuri şi cu o puternică încărcătură emoţională, având chiar rădăcini în originile dacice ale poporului român este frăţia de cruce, care s-a răspândit în toate teritoriile ocupate de români din sudul şi din nordul Dunării. Acest aspect este, de altfel, amintit şi de călătorii străini în menţionările lor, în tot spaţiul românesc, încă din secolul al XVI-lea, până spre sfârşitul celui de-al XIX-lea.

Interesant de adăugat, este că această datină are diferite ritualuri în regiunile României, de multe ori, fiind legată de cultul morţilor, aşa cum este în Bucovina. Analog acestui obicei bucovinean este cel muşcelean, unde, de Duminica Moşilor, tinerii din sat se înfrăţesc sau, în cazul fetelor, se însurăţesc (datul de-a verii) ocazie cu care îşi dăruiesc unul altuia farfurii sau străchini  împodobite cu flori, umplute cu pâine şi colivă în care erau puse lumânări mai nou cirese, dulciuri.

Localitatea Lerești are propriul film! Ce poate fi mai frumos pe lumea asta, decât tradițiile unui sat de la poalele muntelui. La acest lucru s-a gândit și regizorul Elisabeta Bostan care s-a îndrăgostit iremediabil de Lerești.

,,Am stat de multe ori să mă întreb, ce mă leagă atât de mult de Lerești. Nu am găsit răspuns. Dar, poate Dumnezeu mi-a vorbit prin forța pe care mi-a dat-o de a duce acest film la final. Ajunul Sărbătorilor în Lerești, ce poate fi mai frumos pentru o localitate plină de obiceuri și tradiții care se mai păstrează și în zilele noastre. Reușita filmului am simțit-o prin aplauzele dumneavoastră. Îmi doresc ca acest film să vă fie de folos, pentru că meritați”, a declarat Elisabeta Bostan la lansarea filmului ce a avut loc la Ateneul ,,Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu”.

Festivalul de film “CINESAT”, organizat la Ateneul Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu, comuna Lereşti, sat Voinesti. Proiecţiile de filme şi documentare, atât în sală, cât şi în aer liber. Accesul publicului la întregul program al festivalului este gratuit, putându-se bucura, pe lângă vizionarea unor pelicule de marcă, de discuţii cu realizatorii acestora.

Dansul popular
Legatura cu pamantul nostru natal, cu identitatea noastra ca popor o mentinem doar pastrand vii traditiile populare, portul specific fiecarei zone, cantecul si dansul popular, ale caror origini se pierd in timp si pe care suntem datori sa le lasam mostenire copiilor nostri. Dansul popular romanesc, atat de variat ca stil, tempo si ritm, este o manifestare plina de forta si vitalitate ce exprima specificul, obiceiurile si traditiile fiecarei regiuni in parte, reflectand trairile, sufletul si istoria noastra ca popor.
Bogatia miscarilor din dansul popular izvoreste din miile de jocuri existente in stilul propriu fiecarei regiuni, fiecare joc aducand cu sine veselia, temperamentul si energia ce caracterizeaza fiecare zona in parte. Jocurile populare romanesti ne ofera un bagaj artistic bogat si variat, care cuprinde atat dansuri simple si line, dar si dansuri vii, energice si indraznete, avand ca punct comun un pronuntat caracter social. In zona Muscel pastrand influenta romanilor de peste munti stramutati aici cele mai cunoscute dansuri populare sunt:

BRASOVEANCA
este un dans foarte cunoscut în Transilvania (Țara Bârsei, în preajma Brașovului) si zona Muscel, originea este neclară, şi există o serie de teorii despre ea. Braşoveanca înseamnă “dans de Brașov.” În trecut, locuitorii din Braşov, o numea Săseasca. Brașoveanca face parte din categoria „dansurilor de cuplu”, dansându-se mai ales la nunți. Este un dans bazat pe simetrie, lent la început, dar care își accelerează ritmul pe parcurs. Cuplurile, ţinându-se de mână (mâinile drepte împreunate în faţă, iar cele stângi în spate la nivelul umărului partenerei), se așeză într-o coloană compactă și se fac: – doi pași în faţă urmați de doi pași în spate – partenera execută doi pași la stânga urmați de doi pași la dreapta partenerului Se repetă până la sfârșitul dansului. Chiar daca la prima vedere pare foarte simplu, acest dans necesita o oarecare instruire întrucât lipsa unei sincronizări perfecte cu ceilalți poate cauza incidente neplăcute.

SARBA
este un dans istoric popular românesc, răspândit în România și Republica Moldova dar de asemenea si de ucraineni, maghiari, evrei est-europeni si polonezi din munții Tatra sau dansuri, cum ar fi Čačak sârb și bulgar rapid Pravo Horo, numele acestui dans popular, sârba, nu are de-a face cu poporul sârb, după cum menționează unele dicționare, rădăcină sârbei ca și celelalte dansuri desprinse din horă, precum brâul in cerc dansul este executat de femei și bărbați, cu o mișcare rapidă și ritm binar. Dansul se execută de obicei în semicerc, cerc, linii sau în formațiunii de cuplu , în care se mișcă simultan cu pași laterali, uneori și cu figuri de virtuozitate (prin încrucișare ori bătăi), dansatorii ținându-și mâinile pe umerii celui din stânga și celui din dreapta și de obicei se joacă de la stânga la dreapta. Acest lucru este încă o dovadă a caracterului ei magic, deoarece astfel se încearcă o revenire la ordinea primordială. În antichitatea europeană și cea asiatică, exceptând Extremul Orient, există o semnificație precisă a dreptei și a stângii. La stânga este haosul, iadul în accepțiunea biblică, teluricul, femininul, răul, dezordinea. Partea dreaptă tine de sacralitate, cea stângă de profan. Locul femeii la cununie este în stânga bărbatului. Fără să mai știe de ce, femeia se prinde în horă și în sârbă după bărbat, adică în stânga lui și înaintează împreună în ritmul impus de joc.
Mereu spre dreapta, sacadat, cu mișcări ritmice spre interiorul și circumferința maximă a cercului în căutarea magică a stabilității.
La dansurile de grup se întâlnesc ținuta de „horă”, dansatorii prinzându-se de mâini cu brațele îndoite din cot si ridicate la înălțimea umerilor, ținuta de „sârbă” cu brațele sprijinite pe umerii partenerilor din dreapta și stânga, ținuta de „brâu”, cu brațele prinse în cingătoarele partenerilor din dreapta și stânga, ținuta cu brațele încrucișate în fata sau în spate, cu brațele formând un lanț ridicat deasupra umerilor sau un lanț de brațe coborâte.

BRÂUL MUNTENESC
Dans vechi în formație de cerc și semicerc 42 răspândit în Muntenia, Oltenia de Nord, Dobrogea, Moldova de Vest, Transilvania de Sud, dansat de bărbați, mai nou și de femei, cu mâinile la curea sau pe umeri, pași simpli în față și spate, încrucișați, bătuți, ridicarea călcâielor, sărituri, pinteni pe pământ și în aer, balansarea picioarelor, flexiuni, îngenuncheri, amplitudine mică și mare, tempo vioi, forma de rondo, concordant și parțial concordant, motive coregrafice din 3 măsuri, strigături la comandă, ritm binar și sincopat.

HORA
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune de trei paşi in faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai.

UNGURICA
Dans răspândit în Muntenia, Dobrogea, Moldova de Vest și Transilvania de Sud. Este un dans ce face parte din categoria dansurilor în coloană de perechi, formație de horă, semicerc de perechi sau perechi împrăștiate. Băiatul are fata în dreapta lui, indiferent în ce direcție a cercului se deplasează. Brațele încrucișate pe la spate(brațul drept al băiatului cuprinde talia fetei, iar brațul stâng al fetei cuprinde mijlocul băiatului)brațele libere se sprijină pe șold. Dansul se compune din diferite figuri cu bătăi și pinteni, pași vârf-toc, fiecare figură fiind legată de o strigătură proprie, monotematic, concordant, melodie proprie, ritm sincopat amfibrahic descendent: 2 1 2 1 1.

/ansamblul folcloric “Alunelu” Leresti

Braul pe 6 ca la Leresti

Sarba de la Leresti