Description
Biserica din Mățău de Sus, numită și „biserica de la Șipoate” (de la izvoare), a fost ctitorită de familia Gheorghe și Safta Vișoiu în anul 1872, cu stăruința preotului Ion Mușatescu, având de ajutoare și alți enoriași printre care familiile Bălăceanu, Vișoianu, Ștefănescu, Neacșu, Durdun. Hotărârea de a se ridica un nou lăcaș de rugăciune a fost luată de locuitorii din Mățău încă din jurul anului 1860, întrucât cea existentă devenise neîncăpătoare. După spusele bătrânilor, înălțarea bisericii „de la Șipoate”, așa cum este cunoscută astăzi, a fost sprijinită „cu un pumn de galbeni” chiar de vestitul haiduc Radu Anghel din Greci. Lucrările de edificare a lăcașului s-au desfășurat destul de repede, astfel încât în 1872 biserica din Mățău de Sus era deja zugrăvită, pictorul fiind Petre Cazan. În anul 1935, prin ostenela preotului Iosif Mărcușanu, biserica a fost restaurată, inclusiv și refacerea picturii, de către Alexandru Băbuș din Chilii. Pisania, refăcută după ultima restaurare, menționează: „Întru slava Sfintei Treimi s-a ridicat această sfântă biserică având hramurile Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe, Sfântul mucenic Dumitru și Sfinții Voievozi, ctitor fiind Gheorghe Vișoiu cu soția sa Safta, preotul Ion Mușatescu, familiile Vișoiu, Bălăceanu, Șucu, Neacșu, Vișoianu, Ștefănescu, Durdun și s-a preînoit cu ajutorul lui Ionică Negoescu cu familia”. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Calinic al Argeșului și Muscelului și osârdia preotului paroh Gheorghe Olteanu, edificiul a îmbrăcat podoabă nouă, prin pictura lui Duță Nicolae.
Reviews
There are no reviews yet.