Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioarele – Suslănești

Categories: ,

Description

Cercetările arheologice efectuate în secolul al XX-lea la Suslănești, cătunul Hobaia, asupra ruinelor unui așezământ religios au stabilit existența acestuia încă din secolul al XVI-lea, pietrele de mormânt fiind datate în perioada 1558-1579. Tradiția menționează și altă biserică, în lunca Argeșelului, ridicată din nuiele și tencuită, pe care pe care au spălat-o apele. În locul vechiului edificiu, postelnicul Ion Simion Jumărăscu și soția sa Ana, au ridicat, în anul 1848, o bisercă de zid, înlocuind o alta mai veche, făcută din lemn de către locuitorii satului (consemnată de Catagrafia de la 1810). Cele două pisanii, puse în urma refacerilor lăcașului din perioada modernă, precizează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu luminarea Sfântului Duh, s-a zidit din temelie această sfântă biserică de către postelnicul Ion Simon Jumărăscu cu soția sa Ana și cu ajutorul sorei sale Ileana, la anul 1848. Dărâmată de cutremur în 1940, s-a restaurat de la temelie din inițiativa preotului Iosif Mușatescu, ajutat de generalul Teodor Nicolau între anii 1943-1955, cu cheltuiala și osârdia enoriaților acestei biserici la care au ajutat și alți credincioși din vecini. Lucru și pictura s-au săvârșit în zilele Î.P.S. Patriarh Justinian, proptopop fiind Ilie Dragomirescu. S-a sfințit de P.S. Episcop Teoctist, vicar patriarhal, la 15 mai 1955. Pictor Pantelimon Fleșaru”. Cea de a doua pisanie, cuprinde următoarele: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu îndemnarea Duhului Sfânt, între anii 2000-2005, binecuvântați și sfătuiți de P.S. Episcop Calinic al Argeșului și Muscelului, cu îndemnarea și daniile fiului satului, domnul inginer doctor Nicolae Folea, sub păstorirea și prin străduința p.c. iconom Marian Călescu și silința de Dumnezeu iubitorilor enoriași din satul Suslănești, această sfântă biserică zidită din temelie la anul 1848 de Ioan Simon Jumărăscu și soția sa Ana. Pentru a cinsti de-a pururea pe făcătorul de minuni Sfântul Ierarh Nicolae, a fost restaurată în exterior prin așezarea unei învelitori noi, construcția turlei și consolidarea fundației, iar în interior s-a spălat și restaurat de către Ion Popescu pictura în frescă, executată de distinsul fiu al satului, Pantelimon Fleșaru”. 

Additional information

Localitate

Mioarele

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioarele – Suslănești”

Your email address will not be published. Required fields are marked *