Description
Consemnările documentare din secolul al XVII-lea menționează prezența preoților și monahilor în satele care compun astăzi comuna Stoenești, demonstrându-se astfel și existența bisericilor. Inscripția crucii de la Troița Pietrăreanu pomenește de existența bisericii de la Săliște, pe Valea Stoeneștilor, încă din anul 1621, al cărei hram era „Cuvioasa Paraschiva”. Într-un hrisov din 1646 se consemnează ca martor al unei vânzări de ocină popa Preda din Stoenești. În 1675 preoții Gheorghe și Radu, slujitori ai bisericii Sfântul Nicolae apar într-un proces în care sunt acuzați de vânzarea pământului bisericii, donație a unui anume Badea Toacă din Suslănești. Din însemnarea preotului ardelean Ioan Ovari, însoțitorul principelui transilvănean la Constantinopol, aflăm că în noiembrie 1678 exista o biserică părăsită lângă apa Dâmboviței. Memoria tradiției și prima încercare a unei monografii a satului la 1831, consemnează existența acestei vechi biserici în zona Valea Cheii. O primă ipoteză conchide că acest lăcaș ar fi ctitorit de însuși Mihai Viteazul sau, cealaltă, aflându-se în strânsă legătură cu același voievod, atribuie ridicarea bisericii de către boierul Socol Cornățeanu, căsătorit cu Marula, fiica naturală a lui Mihai Vodă, ajuns mare dregător în timpul domniei lui Matei Basarab. După mărturisirile preoților din Stoenești, un alt lăcaș ar fi existat în punctul numit Siliște, unde astăzi există o troiță. Memoria documentelor n-a reținut însă și durata de viață a bisericii din Valea Cheii sau Siliște. Se știe doar că la începutul secolului al XIX-lea biserica enoriașilor din Stoenești, „cu hramul Cuvioasii Parașchivii” era de lemn și „căzută”. Din acest motiv se impunea construirea unui alt lăcaș de închinare și rugăciune, biserica fiind ridicată, „pe moșia dumnealui Dincă Voroveanu, a sfinti Mănăstiri Argeș” între anul 1809-1819 („leatul pisaniei 1815”) de cel mai înstărit dintre locuitorii din Stoenești, căpitan Ioniță Ghimiloiu (Catagrafia 1840), călugărit mai târziu, cu numele de Ioanichie. Biserica a fost modificată în anul 1895de B. Lucescu, adăugându-i-se pridvor cu clopotniță. După mai bine de un veac, în anul 2003, edificiul a primit învelitoare nouă din tablă, sub preoția lui Marius Vasilescu. Astăzi biserica veche din cimitir a rămas martorul tăcut al a unei istorii bogate dar și al tumultuoasei vieți religioase de pe cursul superior al Dâmboviței.
Reviews
There are no reviews yet.