Pestera Dâmbovicioara

Description

În partea nordică a satului Dâmbovicioara, la aproximativ un kilometru, se află cunoscuta peșteră cu același nume – Peștera Dâmbovicioara. Aşa cum îi spune şi numele, peştera s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioara care a crestat rocile Pietrei Craiului. Astăzi, nicio apă nu mai trece pe aici, pârâul şi-a găsit o altă cale, lăsând în urma sa adevărate sculpturi în piatră.
Apa a fost aici arhitect desăvârşit. Miliardele de picături care au căzut, pe rând, de-a lungul zecilor de mii de ani au format stalactite, stalagmite şi coloane. Capul de şarpe este formaţiunea care impresionează pe toată lumea.
Peştera are patru metri lăţime, şi nu mai mult de cinci înălţime. Doar 250 de metri din lungimea peşterii pot fi vizitaţi (peștera are aspectul unei galerii ramificate, traseul său fiind puțin ascendent). Peștera poate fi străbătută ușor, având plafonul mai înalt decât structura omului (cca.2 m)., iar după primii 150, galeria principală se îngustează. O vizitează anual mii de turişti, atât din ţară cât şi de peste hotare.
Pe pereţii celor două galerii verticale, cu legătură spre exterior, se observă straturile noi de calcar, ceva mai deschise la culoare. Crevasele săpate în stâncă au servit mii de ani ca adăpost pentru sălbăticiuni precum Ursus Pelaeus, un strămoş al ursului carpatin de astăzi. Astăzi, doar liliecii îşi mai fac veacul prin cotloanele întunecate.

La Podu Dâmboviței, se desprinde la stânga drumul forestier de pe Dâmbovița, care conduce prin Cheile Mici, pe o distanță de 2 km, spre peștera de la Colțul Surpat sau Peștera Urșilor. Numele l-a luat de la numărul mare de resturi fosile de urs de peșteră, descoperite aici în anul 1951. În peșteră, se desprind două galerii: cea din stânga duce spre galeria gangul Urșilor, unde au fost descoperite resturi scheletice ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus).