Denumirea comunei Schitu Goleşti provine de la schitul de călugări ce se afla în perioada Evului Mediu pe moşia Grădiştea de Sus de lângă Câmpulung, o proprietate a boierilor Goleşti care se mărginea la miazănoapte cu proprietatea moşnenilor câmpulungeni. Localitatea a apărut menţionată pentru prima dată în documentul dat de Radu Voevod, la data de 25 iulie 1526.

Comuna se caracterizează printr-un relief de dealuri înalte, cu largă extindere a crestelor unghiulare şi a suprafeţelor structurate în trepte, cumpene înguste slab erodate, versanţi puternici, înclinaţi, cu accentuate procese de eroziune. Terasele plane şi luncile înguste, cu lăţimi între 200 şi 300 m, însoţesc cursul Râului Târgului care colectează apele de pe văile laterale.
Localitatea este situată pe şoseaua naţională Piteşti-Braşov (DN73) la sud de Câmpulung Muscel faţă de care este la distanţă de 11 km, la 45 km de Piteşti, la 95 km de Braşov şi la 144 km de Bucureşti. Din şoseaua naţională se ramifică DN73C, care duce la Curtea de Argeş. Prin comună trece şi calea ferată Goleşti – Câmpulung.

Vegetaţia pe teritoriul comunei Schitu Goleşti este cea specifică zonelor deluroase
din Muscel, destul de eterogenă: la altitudinea de 600 – 800 m sunt păduri de foioase
(fag, stejar, carpen, plop, frasin şi în mai mică măsură conifere) iar pe luncile celor două
râuri întâlnim arinul, salcâmul, cătina albă şi salcia. Dintre arbuşti menţionăm alunul,
măceşul, murul si zmeurul.
Prin dispunerea în trepte a reliefului sunt create condiţii de zonare a vegetaţiei, în
funcţie de altitudine dar şi de natura solului şi structura geologică. Pe de altă parte,
intervenţia omului a dereglat adesea echilibrul natural prin extinderea terenurilor arabile
în detrimentul zonelor împădurite şi a zăvoaielor situate de-a lungul râurilor.
Pomii fructiferi mai des întâlniţi sunt prunii, merii, perii; nu lipsesc însa cireşii, vişinii,
piersicii, caişii, precum şi viţa de vie. Păşunile se împart în izlazuri, pajişti, zăvoaie, iar
fâneţele naturale sunt bogate şi foarte diversificate în ceea ce priveşte compoziţia
floricolă.
Şi în pădurile de fag se observă o stratificare a vegetaţiei, zone de luminişuri cu
ierburi, suprafeţe cu muşchi şi ciuperci comestibile. Primăvara, apar florile specifice:
ghiocei, floarea Paştelui, brebenei, brânduşe, viorele. În grădini şi în jurul caselor,
locuitorii îşi gospodăresc terenurile agricole, cultivând pe suprafeţe mici o mare
diversitate de legume şi zarzavaturi: tomate, ardei, vinete, fasole, ceapă, usturoi, cartofi
etc. Bruma şi îngheţurile timpurii afectează adesea aceste produse agricole. Grâul este
cultivat în mai mică măsura, clima nefiind favorabilă. Predomină culturile de porumb. Nu
este gospodărie să nu aibă o grădiniţă cu flori, din care nu lipsesc trandafirii si bujorii.

Fauna de pădure este reprezentată de speciile comune zonelor deluroase: lupul, vulpea, porcul mistreţ, viezurele, ariciul, dihorul, căprioarele, iepurii etc.
O mare varietate de târâtoare, insecte şi păsări populează pădurile şi poienele din jurul
comunei.
Locuitorii comunei Schitu Goleşti se ocupă de asemenea cu creşterea animalelor:
cornute mari și mici, oi, porci, păsări de curte, ale căror produse sunt destinate
consumului propriu în familie, iar o parte din acestea sunt valorificate pe piaţă în
Câmpulung şi în târgul săptămânal de la Lăzăreşti.

ATESTARE DOCUMENTARĂ:
Golești – 1537, 9 iunie -în contextul localităților componente, cea mai veche atestare documentară se consemnează în cazul satului Golești.
Așezarea este atestată documentar initial în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Radu Paisie la 9 iunie 1537, prin care se confirmă paharnicului Lăudat și altora, proprietatea asupra satelor Grădiștea de la Câmpulung și Golești.
Sit arheologic: Existența anterioară a unei comunități umane pe teritoriul actual este atestată prin monede geto-dacice descoperite în perimetrul satului Schitu Golești. Anterior anului 1968, Castrul roman Jidova se afla în componența comunei Schitu Golești.
TOPONIMIE:
-Burnești – toponim format pe baza eponimului Burnea (la origine, apelativul burnă « „burniță” sau apelativul de origine turcă burni« „năsos”) + sufixul colectiv -ești, care indică organizarea socială pe bază de obște a așezării.
-Costiță – toponim topografic relevând o formă dominantă a reliefului din zona în care s-a constituit așezarea.
– Lăzărești – toponim topografic interpretat ca derivând din apelativul laz ~ „teren defrișat; loc îngrădit; colină; pădure tăiată”, dar, potrivit unei ipoteze confirmate istoric, este format pe baza eponimului Lazăr (atestat în tradiția orală locală: Lazăr din Rucăr, un tâmplar care ar fi întemeiat așezarea) + sufixul colectiv -ești, care indică organizarea socială pe bază de obște a așezării.
– Loturi – toponim relevând constituirea așezării pe un teren parcelat în loturi destinate împroprietăririi. Localnicii au fost împroprietăriți cu loturi de pământ (10-20 de prăjini) în perioada anilor 1891-1895, pe moșia boierului Mihai Căcălău.
– Schitu Golești – toponim topografic confirmând constituirea așezării pe moșia Grădiștea, în vecinătatea unei construcții ecleziastice. Potrivit «Dicționarului geografic al județului Muscel», localitatea „își trage numele de la fostul schit de călugări ctitorit de familia Golescu” – satul fiind format concomitent cu construirea schitului Goleștilor.
– Valea Pechii – toponim topografic compus din apelativul vale ~ „apă curgătoare” + determinativul Pechii – antroponimic atestat în documente medievale locale, indicând pe deținătorul inițial al terenului pe care s-a constituit așezarea.

PATRIMONIUL CULTURAL SI ISTORIC:
-Biserica “Adormirea Maicii Domnului”+”Sf. Dumitru” Lăzărești [ 1889- 1892]—ctitorită de preot Nicolae Dragomirescu, Ion Prislopeanu, preot Ion Andreescu ș.a.; renovată prin osârdia preotului Cornel Popescu [1975-1980] -pictură murală: Petre și loan Cazan din Câmpulung-Muscel [1892].
Ansamblul bisericesc Valea Pechii format din: biserică, clopotniță, chilii și zid de incintă a fost construit, în perioada anilor 1669-1676, de episcopul Grigorie al Buzăului, pe moșia boierilor Golești, închinată Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung- Muscel, unde ctitorul fusese monah.
-Biserica “Sf. Trei Ierarhi”- prezintă un plan trilobat, cu abside poligonale, absida altarului fiind pentagonală în exterior și semicirculară în interior; absidele laterale au trei laturi; pronaos originar supralărgit; pridvor cu arcade construit ulterior. Turlă octogonală deasupra naosului. Altarul este separat de naos, prin iconostas de lemn sculptat. Decorația exterioară este formată dintr-un tor, un rând de cărămizi zimțate la cornișă și panouri dreptunghiulare (în registrul inferior); turla este ornamentată, în partea superioară, cu butoni din ceramică divers colorată; ancadramentele înguste de piatră ale ferestrelor sunt profilate. Biserica a fost reparată în: 1877, 1889 (extinderea planului cu un nou pronaos), 1895, 1934-1936 (adăugarea pridvorului), 1961 (construirea cafasului). Pictura murală originară, în frescă [1676], aparținând unor renumiți artiști din școala câmpulungeană de zugrăvie, printre care un Ion zugrav, se conservă fragmentar la abside; sfinții au aureole în relief; pictura a fost restaurată cu extremă competență de către pictorul Dumitru Păltineanu-Tecuci, în 1986, „prin preocuparea vrednicului preot Constantin Olteanu, parohul bisericii”. O refacere a picturii originare fusese întreprinsă empiric de Constantin zugravul, în 1809-1810. în pronaos, pictura murală, datând din 1936, este semnată de Gheorghe Mânu.
Clopotnița – „construcție originală și pitorească”, de plan dreptunghiular, cu trei niveluri, ultimul fiind „camera clopotelor cu foișor deschis”, a fost construită în perioada anilor 1670-1676, concomitent cu chiliile de pe laturile de nord și de sud și cu zidul de incintă, relevându-se, astfel, importanța în epocă a acestei ctitorii arhierești. În patrimoniul bisericii, se află cărți ritualice: Evanghelie [1852], 12 Mineie [1852] și icoane pictate pe lemn în secolul al XVII-lea, uși împărătești sculptate în lemn de tei, candele, chivot, sfeșnice ș.a.
Cruci de piatră:
– Lăzărești: 1632/1654 – la sud de biserică, în grădina Ion Boghez
-Schitu Golești: XVIl-XVIII – la nord de școală.
Monumente eroi: –
– Lăzărești [1916-1918; 1941-1945] – lângă Biserica Lăzărești
– Schitu Golești [1916-1918; 1945]; (1932)
– lângă Școala generală Schitu Golești
– Placa comemorativă a eroilor din Schitu Golești (1916-1918) – la Primăria comunei Schitu Golești
– Valea Pechii [1916-1918; 1941-1944]; autor: Mezzaroba (1943)
– lângă Biserica schitului Valea Pechii.
În cursul luptelor pentru apărarea unității și independenței naționale a României, au căzut eroic la datorie 88 locuitori ai comunei Schitu Golești, numărul eroilor menționați nominal în monumentalul volum «Argeș. Cartea eroilor» fiind raportat la evenimente de importanță fundamentală în istoria neamului românesc: Războiul de independență [3], Primul război mondial [63], Al doilea război mondial [22].

Arhitectură populară tradițională caracteristică zonei Muscel. Tipul de construcții generalizat în aria comunei îl reprezintă casa cu două niveluri, parterul fiind utilizat ca depozit de produse agricole, iar etajul amenajat ca locuință. În edificarea caselor, se foloseau materiale de construcție locale, piatra de râu (în unele cazuri, „îmbrăcată” într-o „cămașă” de cărămizi, adoptându-se tehnica „în lăcrițe”) la parter, iar la etaj, lemnul și ulterior cărămida.
Planul parterului era format dintr-o pivniță amplasată sub „odaia bună” și un gârlici situat sub sala etajului, căruia i se adăuga, la unul dintre capete, „casa scării” mascată de parapetul de zid al acesteia. Șarpanta acoperișului în patru ape era învelită cu șiță de brad.
Decorul în stucatură geometric, în general, era distribuit la fațada dinspre stradă (în special, chenare la ferestre), iar motivul glastrei cu flori stilizate releva tendința încadrării construcției, prin omamentica murală, în natura ambientală.
In acest context arhitectural, un exemplar de excepție îl reprezintă casa Virgiliu Grigore Andreescu construită în anul 1900 și modificată în 1936, prin adăugarea verandei prevăzute cu foișor și scară masivă din calcar de Albești, sculptată în ajururi.
Portul popular tradițional se integrează ariei extinse a costumului popular muscelean. Arta tradițională a țesutului și cusutului este continuată de creatoare de prestigiu din localitate: Filofteia Niță, Natalia Oceanu.
Arta modelării lutului este practicată, actualmente, de către olarul Ion Oprescu. În arta crestăturii și sculpturii în lemn, se remarcă: Mihai Butoi, Gheorghe Onică și Gheorghe Stancu. În meșteșugul prelucrării metalelor, se evidențiază: Viorel Oprea. Confecționarea obiectelor prin împletirea unor materiale vegetale constituie o meserie, dar și o pasiune pentru Ion Coșcodaru și Constantin Onică.
În domeniul folclorului literar local, printre cele mai reprezentative creații de acest gen se înscrie balada „Uncheșii”.

„Focul lui Sumedru” marchează începutul de an pastoral, va fi aprins în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajun de Sfântul Dumitru. In preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart mere și covrigi.

Din bogatia folclorica a zonei se remarca cantecele „braul ca la Bughea” Specificul acestui cantec este că se cântă foarte repede și nu se joacă:

Și „ungurica ca la Bughea”:

În ultimii ani, în afară de infrastructura subterană, rutieră şi investiţiile în cultură şi în păstrarea valorilor noastre naţionale, cântecul, jocul, portul au reprezentat şi reprezintă priorităţi pentru autorităţile publice locale din comuna Schitu Goleşti. Astfel, începând cu data de 1 august 2016, a fost înfiinţat ansamblul de dansuri populare „Hora” al Căminului Cultural din Schitu Goleşti, alcătuit din copii de la şcolile din comună, pregătit săptămânal de un instructor coregraf și care, începând cu anul 2016, a participat atât la manifestările culturale organizate în localitate, cum ar fi Ziua Comunei, Ziua Diasporei, serbările de sfârșit de an școlar sau de Crăciun, Balul de Paşte, cât şi la manifestări organizate în alte localităţi – Covrigul cu Ou – Lerești, Parada Portului Popular – Mioveni, Mica Unire – Câmpulung – sau la emisiuni cultural-folclorice la posturile de televiziune Etno TV şi Curier Tv.

Începând cu 1 octombrie 2018, s-a înfiinţat, în colaborare cu Şcoala de Arte şi Meserii din Piteşti, grupul de canto popular „Muguraşii de la Schitu”, format din 15 elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1, Schitu Goleşti, coordonaţi de un profesor de muzică. Acest grup a participat la manifestările locale şi la festivaluri de gen, cum ar fi Festivalul „Florile Dalbe” de la Curtea de Argeş, Festivalul de Colinde de la Câmpulung.

Sunt ansambluri care fac cinste comunei Schitu Goleşti, păstrează tradiţiile populare, cântecul, jocul şi portul popular, însuşiri specifice poporului român.