Tradiții din Muscel
„Sfântul Câmpu-Lung Muscel
stă-n triunghiul isoscel
al treimii nelegate:
om, cetate, libertate.”
Nichita Stanescu
Tradiții si obiceiuri
Zona etno-geografică și spirituală a Muscelului a păstrat și perpetuat o bogată zestre culturală, rod al înțelepciunii și al activității creatoare a oamenilor de aici. Locuind într-un spațiu unde s-au născut mituri si legende, oamenii acestor meleaguri, păstrători de limbă și datini, au ținut prinsă flacăra tradiției, meșteșugurilor și a dragostei de natură, prietena milenară a românilor. Caracteristica esențială a culturii populare muscelene o constituie diversitatea creației artistice dezvoltate pe o bază ancestrală, izvorâtă din setea de frumos a celor ce si-au ctitorit viața pe aceste plaiuri. Profund religiosi obiceiurile se raporteaza la calendarul ortodox.
Focul lui Sumedru este o festivitate populară cu un puternic caracter funerar. Originile acestei tradiţii sunt păgâne şi se regăsesc în sărbătorirea solemnă a morţii şi a renaşterii, prin ardere. În zilele noastre, tuturor acestor elemente din sfera precreştină a românilor le sunt adăugate cele tipice Bisericii Ortodoxe, prin citirea Acatistului „Sfântului Dimitrie” şi atribuirea numelui mucenicului, zeităţii sacrificate. Focul lui Sumedru este genul de celebrare funerară a morţii zeului care şi-a sfârşit viaţa, odată cu venirea iernii, aceasta făcându-se prin tăierea unui copac, după care urmează reînvierea, prin ardere. Focul are rolul de a purifica şi regenera, iar tăciunii şi cenuşa, precum şi alte rămăşiţe ale rugului funerar sunt adunate de oamenii satului, pentru a le răspândi prin grădini şi livezi, cu scopul de a le fertiliza. Astăzi, acest eveniment este întâlnit doar în satele care, în trecut, aparţineau de judeţul Muşcel .
Femeile le impart mere, nuci, covrigi sau biscuiti. In acest timp, in jurul focului sunt puse la fiert tuciuri mari pline cu cartofi si ibrice pentru tuica fiarta. Barbatii fac acest lucru.
‘Datul de-a verii si de-a suratele”
Un exemplu, de obicei laic, dar având, în unele situaţii, şi caracter religios, întâlnit, frecvent, în Argeş şi Muşcel, încă din cele mai vechi timpuri şi cu o puternică încărcătură emoţională, având chiar rădăcini în originile dacice ale poporului român este frăţia de cruce, care s-a răspândit în toate teritoriile ocupate de români din sudul şi din nordul Dunării. Acest aspect este, de altfel, amintit şi de călătorii străini în menţionările lor, în tot spaţiul românesc, încă din secolul al XVI-lea, până spre sfârşitul celui de-al XIX-lea.
Interesant de adăugat, este că această datină are diferite ritualuri în regiunile României, de multe ori, fiind legată de cultul morţilor, aşa cum este în Bucovina. Analog acestui obicei bucovinean este cel muscelean, unde, de Duminica Moşilor, tinerii din sat se înfrăţesc sau, în cazul fetelor, se însurăţesc, ocazie cu care îşi dăruiesc unul altuia farfurii sau străchini împodobite cu flori, umplute cu pâine şi colivă în care erau puse lumânări.
Sanziene
Numele de Sanziene provine de la zeita romana Santa Diana, patroana vanatorilor si a padurilor. Totusi, Sanzienele sunt cunoscute si sub alte nume precum: Frumoasele, Zanele sau Dragaicele (aceasta denumire este folosita in special in sudul tarii). Semnificatia acestei sarbatori este una a iubirii si a fertilitatii.
Conform credintei populare, in noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sanzienele incep sa danseze. Aceasta sarbatoare este una a Soarelui, a dragostei dar si a poftei de viata.
Daca ar fi sa ne luam dupa legende, acestea spun ca sanziene sunt niste fiinte foarte frumoase care traiesc pe campii sau in paduri. Acestea se prind in hora si confera florilor sau buruienilor intrebuintari deosebite. Plantele devin de leac, care sa ajute oamenii sa amelioreze sau sa vindece toate bolile. Mai mult, in noaptea aceasta, Zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant, canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite si contribuie la inmultirea animalelor si a pasarilor. Iar daca toate acestea nu sunt de ajuns, Sanzienele tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.
Una dintre cele mai cunoscute datini ale locului se refera la roua din noaptea de Sanziene. Despre aceasta se crede ca ar avea proprietati miraculoase. In multe regiuni ale globului credinciosii cred ca daca te stropesti cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos si suplu. Iar daca te speli cu roua pe fata vei deveni chipes si mandru. Daca te aventurezi mergi descult in dimineata sarbatorii , roua de pe frunze de sanziene aceasta va vindeca artroza si durerile osoase.
Unele persoane mai numesc sarbatoarea de Sanziene si Amutitul Cucului. Daca acesta inceteaza din cantat inainte de Sanziene, vara va fi una secetoasa.
Obiceiuri de Craciun si Anul Nou
Asocierea Crăciunului cu Naşterea Mântuitorului era, întotdeauna, motiv de mare sărbătoare, colindele şi obiceiurile dintre Crăciun şi Anul Nou perpetuându-se, de-a lungul timpului, cu multă acurateţe.
Scenele jucate de colindători (Steaua, Capra, Plugușorul) sunt precedate și urmate de cântece înălțate de membrii cetelor colindătoare constituite în grupuri vocalice. Dintre toate obiceiurile de iarnă, Jocul Caprei are libertatea să creeze cele mai reușite momente vesele și satirice. Obiceiurile își încheie repertoriul prezentat printro urare directă, un fel de binecuvântare colectivă pentru noul an.
De exemplu, în zonele de munte ale Muşcelului, adică în zona localităţilor Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviţei, obiceiul s-a conservat, în forma sa arhaică, ce aparţine stratului pastoral prin faptul că doar bărbaţii neînsuraţi, flăcăii cei mari de la horă, aveau dreptul de a colinda. Faptul că doar o ceată de flăcăi are dreptul de a colinda satul şi doar în cele mai mari dintre sate, existau două grupuri, tocmai în ideea de a nu rămâne nimeni necolindat, se apropie, de asemenea, şi de stratul cultural al tipului vânătoresc, silvatic.
Colindul cu Brezaia. Prezent, în special, în satele Podu-Dâmboviţei, Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, din nordul fostului Muşcel şi mai puţin prezent, pe valea râului Argeş, acest colind în care se folosesc măşti animaliere, dar şi umane reprezintă o formă complexă de veneraţie a unor divinităţi străvechi. Colindatul cu Brezaia începe în noaptea Crăciunului şi ţine până la răsăritul soarelui, apariţia măştilor, după această perioadă, nemaifiind asociată cu colindul. Măştile apar, pentru ultima dată, pe uliţele satului a treia zi de Crăciun: „A treia zi de Crăciun, se face horă mare la care iau parte toţi flăcăii şi toate fetele. Brezaia moare, Moşul o jeleşte, şi după aceea, e dusă pe braţe mai departe, să fie îngropată.
Colindatul fetelor, precum şi alte forme de colind, cu ocazia Anului Nou, reprezintă vechi practici augurale de primăvară, în strânsă legătură, atât cu începerea ciclului agrar, dar şi cu cultul fertilităţii, în perioada când anul începea primăvara, acest obicei coborând, în timp, până la civilizaţiile de tip matriarhal
La sfârșitul uratului colindătorii sunt răsplătiți cu asa-zisele colindețe: covrigi, biscuiți sau produse pomicole. Pentru Steaua, Sorcova, Buhaiul, Jocul Caprei se obișnuiește în zona Muscelului să fie răsplătiți colindătorii prin „gologani”, mai vechi ori mai noi. În general sunt colindate toate casele, cerându-se anterior acordul gospodarilor pentru urare prin cuvintele “Primiți cu……”
Numai la colindatul din Ajunul Crăciunului nu se mai cere încuviințarea gazdei, ci se colindă în virtutea tradi ției din casă în casă spre a vesti apropiata Nastere a Pruncului Iisus.
De asemenea in ajunul Craciunului copii vin cu un colind special “Buna dimineata la Mos Ajun” prilej cu care gazdele le împart covrigi si mere, iar urarea de inceput este “Ne dati sau nu ne dati ca mâine mâncam cârnati!”
De Sf. Ion (Boboteaza) avem
Ciurlezul
In ziua de Sf. Ion, copiii, mai ales fetele umbla cu ciurlezul (o galetusa cu apa si un manunchi de busuioc) rostind incantatii si urari de bine pentru gospodariile in care sunt primiti. Baietii stau, de obicei in dreptul bisericii asteptandu-i pe cei cu numele de Ion.
Obiceiuri legate de momentele importante ale vietii
Nunta din Muscel prezintă o activitate culturală de amploare ce durează, două-trei zile, de sâmbăta până marți; „chemătorii cu plosca” ce invită lumeala nuntă;
„bradul miresei ”, „bărbieritul ginerelui”, „plata miresei” (punerea lanțurilor la porți, dacă ginerele este din altă localitate), ,,furtul miresei” după ce se scoate darul (băieții care o găsesc au recompensă de la ginere sau nas), „hora miresei”, „Calea Mare” de luni seara.
Barierele de nunta
In ziua nuntii, cand alaiul se indreapta spre biserica, satenii pun bariere din loc in loc; galeti cu apa. Nasul trebuie sa arunce bani in galeata pentru a putea continua drumul.
La saptamana
Duminica urmatoare nuntii, nasii scot tinerii casatoriti la biserica. Imbracati toti 4 in costume de Muscel ei asista la slujba religioasa, apoi fac obiectul unei scurte slujbe speciale, de binecuvantare. Dupa slujba, tinerii casatoriti ofera celor prezenti in biserica bomboane fondante. Alaiul se indreapta apoi spre casa aude reiau nunta pentru invitatii care n-au putut fi prezenti la cununia si petrecerea initiala.
Saptamana Floriilor
Saptamana Floriilor este saptamana in care , se spune, trabuie semanate florile si pregatita stratele cu legume. Femeia care nu le face acum este considerata lenesa, nepriceputa sau nestiutoare.
Cu plocon
In duminica nuntii, pe la orele 14, femeile si fetele din sat vin cu plocon la mireasa (dar de bani sau cadouri). Cu ani in urma se spunea ca se merge “cu maneca” la mireasa. Soacra mica isi serveste musafirele cu bomboane fondante de casa, cozonac si vin.
La nastere
Femeia care naste un copil este considerata “lehuza”: timp de 40 zile nu are voie sa iasa din casa/curte, considerandu-se pagana. Dupa cele 40 zile, preotul ii face o slujba speciala si femeia poate iesi “in lume”.
La îmormantare
In casa mortului, oglinda se intoarce pe dos si se acopera.
Pisica nu trebuia sa treaca pe sub masa mortului; daca trece, trebuie intoarsa pe acelasi drum.
Nu se da nici-un lucru pe deasupra mortului.
Sub masa mortului este asezata o cana. Dupa ce mortul este scos din casa, cana se sparge cu zgomot.
- Dansurile populare din Muscel
Taranul roman a alergat la intrunirile festive pentru a-si descarca sufletul de apasarile adunate zi de zi. Paradoxul rezida tocmai in contrastul dintre tensiunea fiziologica si efectul psihic contrar de relaxare, potolire, amestecata cu placere si mai cu seama bucurie.
Cele mai multe dansuri romanesti se incadreaza in chip firesc in categoria celor dionisiace: consum maxim de energie, tumult de dezordine aparenta, frenezie ce pare a se autoalimenta fara sfarsit.
Dansurile romanesti apolinice sunt putine, desi larg raspandite, in frunte cu hora, ca pentru a tine cumpana dreapta celorlalte. Totusi, si miscarea calma, in care iuresul este inlocuit prin gratie si mai cu seama elegant necautata, sfarseste prin a aduce cu sine stadiul euforic atat de propice sufletului popular, chiar daca potentialul valoric este mai scazut.
Dealtfel, dansul popular se arata cel mai adesea in practica rurala drept o imbinare a dionisiacului cu apolinicul, intrucat dansurile din prima categorie au moment de relaxare, pseudo-pauze coregrafice, in care miscarile devin potolite aproape pana la extinctie, iar cele din cealalta categorie pot primi impulsuri de inviorare care sa necesite un flux sporit de energie.
Dansurile populare au ca si principala caracteristica producerea bucuriei si a voiosiei. Dansul taranesc este intai de toate vesel, el incita la zburdare, la dezlantuirea intregii fiinte. Pare ca insul din popor tine incatusata in sine o fiinta psihica pe care o dezleaga pe data ritmul saltaret al dansului si ea incepe sa rada acuma, vesela ca a scapat din stransoarea trupului. Acesta este de fapt resortul genetic din totdeauna al dansului profan, de aceea grecii faurisera etimologia, in aparenta inexplicabila si bizara, a cuvintelor horeia si horos, care ar deriva din hara=bucurie sau de la hairein care inseamna a fi vesel.
Bogatia miscarilor din dansul popular izvoreste din miile de jocuri existente in stilul propriu fiecarei regiuni, fiecare joc aducand cu sine veselia, temperamentul si energia ce caracterizeaza fiecare zona in parte. Jocurile populare romanesti ne ofera un bagaj artistic bogat si variat, care cuprinde atat dansuri simple si line, dar si dansuri vii, energice si indraznete, avand ca punct comun un pronuntat caracter social. În zona Muscel, pastrand influenta romanilor de peste munti stramutati aici cele mai cunoscute dansuri populare sunt:
BRASOVEANCA
este un dans foarte cunoscut în Transilvania (Țara Bârsei, în preajma Brașovului) si zona Muscel, originea este neclară, şi există o serie de teorii despre ea. Braşoveanca înseamnă “dans de Brașov.” În trecut, locuitorii din Braşov il numea Săseasca. Brașoveanca face parte din categoria „dansurilor de cuplu”, dansându-se mai ales la nunți. Este un dans bazat pe simetrie, lent la început, dar care își accelerează ritmul pe parcurs. Cuplurile, ţinându-se de mână (mâinile drepte împreunate în faţă, iar cele stângi în spate la nivelul umărului partenerei), se așeză într-o coloană compactă și se fac: – doi pași în faţă urmați de doi pași în spate – partenera execută doi pași la stânga urmați de doi pași la dreapta partenerului. Se repetă până la sfârșitul dansului. Chiar daca la prima vedere pare foarte simplu, acest dans necesita o oarecare instruire întrucât lipsa unei sincronizări perfecte cu ceilalți poate cauza incidente neplăcute.
SARBA
este un dans istoric popular românesc, răspândit în România și Republica Moldova dar de asemenea si de ucraineni, maghiari, evrei est-europeni si polonezi din munții Tatra sau dansuri, cum ar fi Čačak sârb și bulgar rapid Pravo Horo, numele acestui dans popular, sârba, nu are de-a face cu poporul sârb, după cum menționează unele dicționare, rădăcină sârbei ca și celelalte dansuri desprinse din horă, precum brâul in cerc dansul este executat de femei și bărbați, cu o mișcare rapidă și ritm binar. Dansul se execută de obicei în semicerc, cerc, linii sau în formațiunii de cuplu , în care se mișcă simultan cu pași laterali, uneori și cu figuri de virtuozitate (prin încrucișare ori bătăi), dansatorii ținându-și mâinile pe umerii celui din stânga și celui din dreapta și de obicei se joacă de la stânga la dreapta. Acest lucru este încă o dovadă a caracterului ei magic, deoarece astfel se încearcă o revenire la ordinea primordială. În antichitatea europeană și cea asiatică, exceptând Extremul Orient, există o semnificație precisă a dreptei și a stângii. La stânga este haosul, iadul în accepțiunea biblică, teluricul, femininul, răul, dezordinea. Partea dreaptă tine de sacralitate, cea stângă de profan. Locul femeii la cununie este în stânga bărbatului. Fără să mai știe de ce, femeia se prinde în horă și în sârbă după bărbat, adică în stânga lui și înaintează împreună în ritmul impus de joc.
Mereu spre dreapta, sacadat, cu mișcări ritmice spre interiorul și circumferința maximă a cercului în căutarea magică a stabilității.
La dansurile de grup se întâlnesc ținuta de „horă”, dansatorii prinzându-se de mâini cu brațele îndoite din cot si ridicate la înălțimea umerilor, ținuta de „sârbă” cu brațele sprijinite pe umerii partenerilor din dreapta și stânga, ținuta de „brâu”, cu brațele prinse în cingătoarele partenerilor din dreapta și stânga, ținuta cu brațele încrucișate în fata sau în spate, cu brațele formând un lanț ridicat deasupra umerilor sau un lanț de brațe coborâte.
BRÂUL MUNTENESC
Dans vechi în formație de cerc și semicerc , răspândit în Muntenia, Oltenia de Nord, Dobrogea, Moldova de Vest, Transilvania de Sud, dansat de bărbați, mai nou și de femei, cu mâinile la curea sau pe umeri, pași simpli în față și spate, încrucișați, bătuți, ridicarea călcâielor, sărituri, pinteni pe pământ și în aer, balansarea picioarelor, flexiuni, îngenuncheri, amplitudine mică și mare, tempo vioi, forma de rondo, concordant și parțial concordant, motive coregrafice din 3 măsuri, strigături la comandă, ritm binar și sincopat.
HORA
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune de trei paşi in faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai.
UNGURICA
Dans răspândit în Muntenia, Dobrogea, Moldova de Vest și Transilvania de Sud. Este un dans ce face parte din categoria dansurilor în coloană de perechi, formație de horă, semicerc de perechi sau perechi împrăștiate. Băiatul are fata în dreapta lui, indiferent în ce direcție a cercului se deplasează. Brațele încrucișate pe la spate (brațul drept al băiatului cuprinde talia fetei, iar brațul stâng al fetei cuprinde mijlocul băiatului) brațele libere se sprijină pe șold. Dansul se compune din diferite figuri cu bătăi și pinteni, pași vârf-toc, fiecare figură fiind legată de o strigătură proprie, monotematic, concordant, melodie proprie, ritm sincopat amfibrahic descendent: 2 1 2 1 1.