Zona etno-geografică și spirituală a Muscelului a păstrat și perpetuat o bogată zestre culturală, rod al înțelepciunii și al activității creatoare a oamenilor de aici. Locuind într-un spațiu unde s-au născut mituri si legende, oamenii acestor meleaguri, păstrători de limbă și datini, au ținut prinsă flacăra tradiției, meșteșugurilor și a dragostei de natură, prietena milenară a românilor. Caracteristica esențială a culturii populare muscelene o constituie diversitatea creației artistice dezvoltate pe o bază ancestrală, izvorâtă din setea de frumos a celor ce si-au ctitorit viața pe aceste plaiuri. Profund religiosi obiceiurile se raporteaza la calendarul ortodox.

Focul lui Sumedru este o festivitate populară cu un puternic caracter funerar. Originile acestei tradiţii sunt păgâne şi se regăsesc în sărbătorirea solemnă a morţii şi a renaşterii, prin ardere. În zilele noastre, tuturor acestor elemente din sfera precreştină a românilor le sunt adăugate cele tipice Bisericii Ortodoxe, prin citirea Acatistului „Sfântului Dimitrie” şi atribuirea numelui mucenicului, zeităţii sacrificate. Focul lui Sumedru este genul de celebrare funerară a morţii zeului care şi-a sfârşit viaţa, odată cu venirea iernii, aceasta făcându-se prin tăierea unui copac, după care urmează reînvierea, prin ardere. Focul are rolul de a purifica şi regenera, iar tăciunii şi cenuşa, precum şi alte rămăşiţe ale rugului funerar sunt adunate de oamenii satului, pentru a le răspândi prin grădini şi livezi, cu scopul de a le fertiliza. Astăzi, acest eveniment este întâlnit doar în satele care, în trecut, aparţineau de judeţul Muşcel .

Femeile le impart mere, nuci, covrigi sau biscuiti. In acest timp, in jurul focului sunt puse la fiert tuciuri mari pline cu cartofi si ibrice pentru tuica fiarta. Barbatii fac acest lucru.

‘Datul de-a verii si de-a suratele”

Un exemplu, de obicei laic, dar având, în unele situaţii, şi caracter religios, întâlnit, frecvent, în Argeş şi Muşcel, încă din cele mai vechi timpuri şi cu o puternică încărcătură emoţională, având chiar rădăcini în originile dacice ale poporului român este frăţia de cruce, care s-a răspândit în toate teritoriile ocupate de români din sudul şi din nordul Dunării. Acest aspect este, de altfel, amintit şi de călătorii străini în menţionările lor, în tot spaţiul românesc, încă din secolul al XVI-lea, până spre sfârşitul celui de-al XIX-lea.

Interesant de adăugat, este că această datină are diferite ritualuri în regiunile României, de multe ori, fiind legată de cultul morţilor, aşa cum este în Bucovina. Analog acestui obicei bucovinean este cel muscelean, unde, de Duminica Moşilor, tinerii din sat se înfrăţesc sau, în cazul fetelor, se însurăţesc, ocazie cu care îşi dăruiesc unul altuia farfurii sau străchini  împodobite cu flori, umplute cu pâine şi colivă în care erau puse lumânări.

Sanziene

Numele de Sanziene provine de la zeita romana Santa Diana, patroana vanatorilor si a padurilor. Totusi, Sanzienele sunt cunoscute si sub alte nume precum: Frumoasele, Zanele sau Dragaicele (aceasta denumire este folosita in special in sudul tarii). Semnificatia acestei sarbatori este una a iubirii si a fertilitatii.

Conform credintei populare, in noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sanzienele incep sa danseze. Aceasta sarbatoare este una a Soarelui, a dragostei dar si a poftei de viata.

Daca ar fi sa ne luam dupa legende, acestea spun ca sanziene sunt niste fiinte foarte frumoase care traiesc pe campii sau in paduri. Acestea se prind in hora si confera florilor sau buruienilor intrebuintari deosebite. Plantele devin de leac, care sa ajute oamenii sa amelioreze sau sa vindece toate bolile. Mai mult, in noaptea aceasta, Zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant, canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite si contribuie la inmultirea animalelor si a pasarilor. Iar daca toate acestea nu sunt de ajuns, Sanzienele tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.

Una dintre cele mai cunoscute datini ale locului se refera la roua din noaptea de Sanziene. Despre aceasta se crede ca ar avea proprietati miraculoase. In multe regiuni ale globului credinciosii cred ca daca te stropesti cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos si suplu. Iar daca te speli cu roua pe fata vei deveni chipes si mandru. Daca te aventurezi mergi descult in dimineata sarbatorii , roua de pe frunze de sanziene aceasta va vindeca artroza si durerile osoase.

Unele persoane mai numesc sarbatoarea de Sanziene si Amutitul Cucului. Daca acesta inceteaza din cantat inainte de Sanziene, vara va fi una secetoasa.

Asocierea Crăciunului cu Naşterea Mântuitorului era, întotdeauna, motiv de mare sărbătoare, colindele şi obiceiurile dintre Crăciun şi Anul Nou perpetuându-se, de-a lungul timpului, cu multă acurateţe.

Scenele jucate de colindători (Steaua, Capra, Plugușorul) sunt precedate și urmate de cântece înălțate de membrii cetelor colindătoare constituite în grupuri vocalice. Dintre toate obiceiurile de iarnă, Jocul Caprei are libertatea să creeze cele mai reușite momente vesele și satirice. Obiceiurile își încheie repertoriul prezentat printro urare directă, un fel de binecuvântare colectivă pentru noul an.

De exemplu, în zonele de munte ale Muşcelului, adică în zona localităţilor Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviţei, obiceiul s-a conservat, în forma sa arhaică, ce aparţine stratului pastoral prin faptul că doar bărbaţii neînsuraţi, flăcăii cei mari de la horă, aveau dreptul de a colinda. Faptul că doar o ceată de flăcăi are dreptul de a colinda satul şi doar în cele mai mari dintre sate, existau două grupuri, tocmai în ideea de a nu rămâne nimeni necolindat, se apropie, de asemenea,  şi de stratul cultural al tipului vânătoresc, silvatic. 

Colindul cu Brezaia. Prezent, în special, în satele Podu-Dâmboviţei, Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, din nordul fostului Muşcel şi mai puţin prezent, pe valea râului Argeş, acest colind în care se folosesc măşti animaliere, dar şi umane reprezintă o formă complexă de veneraţie a unor divinităţi străvechi. Colindatul cu Brezaia începe în noaptea Crăciunului şi ţine până la răsăritul soarelui, apariţia măştilor, după această perioadă, nemaifiind asociată cu colindul. Măştile apar, pentru ultima dată, pe uliţele satului a treia zi de Crăciun: „A treia zi de Crăciun, se face horă mare la care iau parte toţi flăcăii şi toate fetele. Brezaia moare, Moşul o jeleşte, şi după aceea, e dusă pe braţe mai departe, să fie îngropată.

Colindatul fetelor, precum şi alte forme de colind, cu ocazia Anului Nou, reprezintă vechi practici augurale de primăvară, în strânsă legătură, atât cu începerea ciclului agrar, dar şi cu  cultul fertilităţii, în perioada când anul începea primăvara, acest obicei coborând, în timp, până la civilizaţiile de tip matriarhal

La sfârșitul uratului colindătorii sunt răsplătiți cu asa-zisele colindețe: covrigi, biscuiți sau produse pomicole. Pentru Steaua, Sorcova, Buhaiul, Jocul Caprei se obișnuiește în zona Muscelului să fie răsplătiți colindătorii prin „gologani”, mai vechi ori mai noi. În general sunt colindate toate casele, cerându-se anterior acordul gospodarilor pentru urare prin cuvintele “Primiți cu……”

Numai la colindatul din Ajunul Crăciunului nu se mai cere încuviințarea gazdei, ci se colindă în virtutea tradi ției din casă în casă spre a vesti apropiata Nastere a Pruncului Iisus.

De asemenea in ajunul Craciunului copii vin cu un colind special “Buna dimineata la Mos Ajun” prilej cu care gazdele le împart covrigi si mere, iar urarea de inceput este “Ne dati sau nu ne dati ca mâine mâncam cârnati!”

De Sf. Ion (Boboteaza) avem

Ciurlezul

In ziua de Sf. Ion, copiii, mai ales fetele umbla cu ciurlezul (o galetusa cu apa si un manunchi de busuioc) rostind incantatii si urari de bine pentru gospodariile in care sunt primiti. Baietii stau, de obicei in dreptul bisericii asteptandu-i pe cei cu numele de Ion.

Obiceiuri legate de momentele importante ale vietii

Nunta din Muscel prezintă o activitate culturală de amploare ce durează, două-trei zile, de sâmbăta până marți; „chemătorii cu plosca” ce invită lumeala nuntă;

„bradul miresei ”, „bărbieritul ginerelui”, „plata miresei” (punerea lanțurilor la porți, dacă ginerele este din altă localitate), ,,furtul miresei” după ce se scoate darul (băieții care o găsesc au recompensă de la ginere sau nas), „hora miresei”, „Calea Mare” de luni seara.

Barierele de nunta

In ziua nuntii, cand alaiul se indreapta spre biserica, satenii pun bariere din loc in loc; galeti cu apa. Nasul trebuie sa arunce bani in galeata pentru a putea continua drumul.

La saptamana

Duminica urmatoare nuntii, nasii scot tinerii casatoriti la biserica. Imbracati toti 4 in costume de Muscel ei asista la slujba religioasa, apoi fac obiectul unei scurte slujbe speciale, de binecuvantare. Dupa slujba, tinerii casatoriti ofera celor prezenti in biserica bomboane fondante. Alaiul se indreapta apoi spre casa aude reiau nunta pentru invitatii care n-au putut fi prezenti la cununia si petrecerea initiala.

Saptamana Floriilor

Saptamana Floriilor este saptamana in care , se spune, trabuie semanate florile si pregatita stratele cu legume. Femeia care nu le face acum este considerata lenesa, nepriceputa sau nestiutoare.

Cu plocon

In duminica nuntii, pe la orele 14, femeile si fetele din sat vin cu plocon la mireasa (dar de bani sau cadouri). Cu ani in urma se spunea ca se merge “cu maneca” la mireasa. Soacra mica isi serveste musafirele cu bomboane fondante de casa, cozonac si vin.

La nastere

Femeia care naste un copil este considerata “lehuza”: timp de 40 zile nu are voie sa iasa din casa/curte, considerandu-se pagana. Dupa cele 40 zile, preotul ii face o slujba speciala si femeia poate iesi “in lume”.

La îmormantare

In casa mortului, oglinda se intoarce pe dos si se acopera.
Pisica nu trebuia sa treaca pe sub masa mortului; daca trece, trebuie intoarsa pe acelasi drum.
Nu se da nici-un lucru pe deasupra mortului.
Sub masa mortului este asezata o cana. Dupa ce mortul este scos din casa, cana se sparge cu zgomot.