Limita estică a comunei este dată de interfluviul dintre râurile Argeşel şi Râul Târgului, interfluviu format din Dealul Nămăeştilor; limita vestică o formează Dealul Mare. 

Spre nord înaintează până la curbura Dealului Mare, iar spre sud până la poalele dealului subcarpatic Măţău. Comuna este orientată de la Sud-Vest spre Nord-Est astfel: la Sud-Vest cu oraşul Câmpulung, la Nord-Vest cu comuna Lereşti, la Nord-Est cu comuna Rucăr, la Est cu comuna Stoeneşti şi la Sud cu comuna Mioarele.

Se încadrează în ţinutul climatic de deal-podiş, cu o mare varietate de soluri şi vegetaţie, faună constituie un element important al cadrului natural. În pădurile de munte şi de deal ale comunei, o mare parte dintre animale au o mare arie de răspândire, din care fac parte: lupul, vulpea, iepurele, nevăstuica, dihorul, ursul, mistreţul şi căprioara.

Comuna Valea Mare Pravat este parte integranta a depresiunii Campulung de origine tectonica, marginita de falii de varsta cretacica accentuate in cuaternar. Legat de aceste falii se inregistreaza rare miscari seismice care au hipocentrul in fundamentul regiunii, iar epicentrul in zona satului Bilcesti.

Depresiunea, careia i s-a dat chiar numele orasului, s-a format acum 60 de milioane de ani, in perioada cretacicului superior a erei mezozoice, prin prabusirea unei zone de cristalin, afundate astazi la cateva mii de metri, de-a lungul unor planuri de falie. Aici se gasesc mari rezerve de calcar exploatate si prelucrate la Combinatul de lianti HOLCIM.
In comuna Valea Mare Pravat apar cele mai mari inaltimi din nordul depresiunii Campulung: 838 m. (Dealul Namaiestilor) si 1243 m (Varful Mateias).

Relieful, putin accidentat, este format din valea raului Argeșel si coline, dealuri prelungi, de natura structurala, care coboara concordant cu stratificația slab ondulata sau ușor inclinată. Aceste dealuri sunt cunscute in literatura geografica sub numele de “muscele” (vezi “Monografia geografica a R.P.R., Bucuresti – 1960).

Toponimicul este folosit si de localnici. In rocile friabile mio-pliocene de la suprafata care opun rezistenta la actiunea agentilor externi, iar relieful este intens fragmentat de o retea hidrografica temporara cu caracter torential. 

Reteaua hidrografica permanenta si-a adancit cu usurinata vaile (Argesel, Valea Carstii) in depozitele mio-pliocene, creand o serie de terase.

Resursele naturale ale localitatii favorizeaza cultura pomilor fructiferi, recoltarea fructelor de padure si prelucrare lemnului.

Bogățești fost Fântânea – 1568, august 23

Nămăești – 1506, iulie 1

În contextul localităților componente, cea mai veche atestare documentară se consemnează în cazul satului Nămăești. Așezarea este atestată documentar initial în hrisovul emis de cancelaria domnească  a voievodului Radu cel Mare la 1 iulie 1506, prin care se confirmă spătarului Lucaci, lui lacov și altora „să le fie moșie la Nămăești, dooă părți, pentru că iaste a lor bătrână moșie și dreaptă de moștenire”.

Sit arheologic: Existența anterioară a unei comunități umane pe teritoriul actual al localității este atestată prin așezarea aparținând culturii Tei din epoca bronzului, descoperită în aria satului Bilcești. În anul 1906, a fost depistat, pe Muntele Mateiaș, un „sarcofag’’ de piatră, în care se afla un tezaur monetar compus din monede de argint macedonene de tip Filip al ll-lea.

PATRIMONIUL CULTURAL – ISTORIC:
-Biserica “Sf. Dumitru” Bilcești [1942-1944] -ctitorită de Dimitrie Alimănișteanu, în memoria bunicului său, Dumitru Bucescu •pictură murală: arh. Brătescu- Voinești •biserică necropolă: mormântul Sarmizei Bilcescu-Alimănișteanu, prima româncă doctor în drept la Paris.
-Biserica “Sf. Nicolae” Nămăești – ctitorită de către clucerul Gheorghe Rucăreanu și fiul său, Nicolae Rucăreanu, împreună cu soțiile lor, în anii 1788- 1789. Biserica a fost reparată în 1848, odată cu adăugarea turlei de peste naos și desființarea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos; afectată de focul artileriei germane în octombrie 1916, a fost consolidată, de către Comisia Monumentelor Istorice, în 1923- 1925; între anii 1978-1983, a fost restaurată prin strădania preotului Ion Libianu Biserica are plan dreptunghiular compartimentat, cu absidă poligonală decroșată, fără pridvor; acces în biserică pe latura sudică a pronaosului; turla clopotniță cu șapte laturi este amplasată deasupra pronaosului. Decorația arhitecturală exterioară constă dintr-un brâu format din trei toruri paralele, cornișă zimțată, arcade zimțate la ferestrele turlei. Pictura murală în ulei, opera pictorului Ion Cazan, datând din 1900-1901, a fost restaurată în anul 1983, de pictorii Zoe și Victor Negoi din București. Din pictura originară, se conservă parțial
portretele ctitorilor. În peretele exterior sudic al bisericii, este încastrată o cruce de piatră amplu decorată datând din anul 1659. În patrimoniul bisericii, se află cărți ritualice: Triod [1782], Antologhion [1795], Penticostar [1800], Molitvelnic [1832], Octoih [1854], Penticostar [1854] și icoane pictate pe lemn în sec. XIX.
-Biserica rupestră a Mănăstirii Nămăești
Ansamblul arhitectural monahal, situat în apropierea vechiului drum medieval spre Dragoslavele, este format din: biserica rupestră, stăreția veche, stăreția nouă, clopotniță și chilii. Biserica rupestră, amenajată într-o peșteră menționată inițial în anul 1547, datează, probabil, din secolul al XlV-lea, din perioada de constituire a statului feudal Țara Românească, deși, conform unei supoziții, locașul ar fi fost, la origine, o catacombă creștină. Un suport istoric al prezumției s-ar afla în prezența în zonă a unor detașamente romane care asigurau paza importantei artere de legătură, prin pasul Bran, cu Dacia Superioară. Situată la circa 9 km nord de Castrul roman Jidova, această peșteră naturală ar fi constituit, în condițiile interzicerii practicării religiei creștine, un loc propice improvizării unui locaș de cult destinat adepților creștinismului recrutați din rândul romanilor și al autohtonilor. Ipoteza este seductivă și, argumentativ, susținută prin existența limesului în zonă. Biserica rupestră, al cărui spațiu fusese extins prin adăugarea unui pridvor în anul 1843, a fost grav avariată, în octombrie 1916, în urma bombardamentului artileriei germane, turla fiind distrusă, ca de altfel, stăreția și chiliile schitului. În perioada anilor 1917-1921, ansamblul monahal a fost refăcut integral. Recent, a fost restaurată vechea stăreție. Biserica rupestră are un plan dreptunghiular îngustat spre altar. Partea superioară a interiorului peșterii are formă de tavan drept, rotunjit la joncțiunea cu pereții, cu boltire în zona altarului. Deasupra naosului, a fost practicat un orificiu prelungit în exterior printr-o turlă de zid de secțiune circulară. Naosul este separat de pridvorul închis printr-un perete de zid, iar de altar, prin iconostas de lemn conceput în stil neogotic. În stăreția veche, funcționa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o școală publică cu predare gratuită în limba română, accesibilă copiilor din sat și din localitățile învecinate.
În anul 1979, Oficiul județean Argeș pentru patrimoniul cultural național a organizat, în clădirea vechii stăreții, o expoziție permanentă de artă feudală, carte veche românească și de artă populară musceleană cu piese din patrimoniul Mănăstirii Nămăești.
În patrimoniul bisericii, se află cărți ritualice: Pravila [1640], Minei [1768], Catavasier [1823], Antologhion [1827], Evhologhion [1832], Molitvelnic [1835], Ceaslov [1838], Orologiu mic [1839], Psaltire [1841], Evanghelii cu coperte de argint și icoane pictate pe lemn de: Ghermano ieromonah [1840], I. Costandinescu, Mișu Popp, Gheorghe Bumescu, Ion Dogărescu [1904], potire [1857, 1891] ș. a.
-Biserica “Sf. Dumitru” Valea Mare-Pravăț [1833]—ctitorită de Nicolae Rucăreanu, popa Moise și locuitorii satului «intervenții: adăugarea pridvorului [1893] «pictură murală: anonim [1833]; Belizarie Paraschivescu [1894]; Pantelimon Fleșaru [1969].
Cruci de piatră: Nămăești: 1659 mai 5 încastrată în peretele sudic al bisericii satului; 1702-1703 ; 1791-1792, XVIII -; XIX-; 1812 ,1816,1817, în curtea bisericii satului; 1724-1725 – aproape de ramificația spre Nămăești a șoselei Câmpulung-Brașov, Valea Mare Pravăț: 1663-1664 lângă Mausoleul Mateiaș; 1740-1741 ; 1835 noiembrie 8 – lângă Biserica Valea Mare Pravăț; 1755-1756 – în grădina lui Răuț.
Monument eroi:
-Valea Mare Pravăț [1916-1919] – lângă Primăria comunei Valea Mare Pravăț. În cursul luptelor pentru apărarea unității și independenței naționale a României, au căzut eroic la datorie 133 locuitori ai comunei Valea Mare Pravăț, numărul eroilor menționați nominal în monumentalul volum «Argeș. Cartea eroilor» fiind raportat la evenimente de importanță fundamentală în istoria neamului românesc: Războiul de independență [7], Primul război mondial [115], Al doilea război mondial [11].
Momente de istorie locală
În cursul Primului război mondial, localitatea a devenit un intens „câmp de luptă”, în zonă acționând unități militare din componența Diviziei 12 și Diviziei 22 Infanterie, în cadrul cărora fuseseră încorporați localnici din Regimentul 30 Muscel, care, timp de 40 de zile și 40 de nopți, în lunile octombrie și noiembrie 1916, au luptat cu un eroism fără seamăn pe înălțimile Pravățului, Mateiașului și Nămăeștilor, „bătându-se cu dușmanul cu o vitejie legendară cu gândul la Țară, la Tricolor, la plaiurile natale, făcând zid de netrecut în calea trupelor invadatoare”.
MAUSOLEUL EROILOR MATEIAȘ – Cea mai importantă operă comemorativă de război din actualul județ Argeș, consacrată eroilor căzuți în luptele din zona Bran-Rucăr-Câmpulung, în toamna anului 1916. Mausoleul a fost construit în cursul anilor 1927-1935, din calcar numulitic de Albești, conform proiectului arh. Dimitrie lonescu-Berechet și State Baloșin, antreprenori fiind frații De Nicolo și Jean Mezzaroba. Mausoleul are două niveluri: la parter, o sală acoperită cu o calotă sferică, extinsă spre nord printr-o absidă semicirculară, iar, la subsol, o încăpere cu cripte și osuar. Accesul la foișorul înălțat deasupra parterului se asigură pe o scară îngustă în spirală.
Picturile murale interioare au fost realizate de Olga Greceanu – o excelentă pictoriță decoratoare, originară din Nămăești. Restaurarea și extinderea complexului memorial efectuate, în perioada anilor 1979- 1984, au constat din amenajarea unui spațiu expozițional cu caracter istorico-militar, pe baza unor documente de arhivă și fotografii originale, un real interes suscitând, însă, diorama care redă o scenă de luptă din zona Muntelui Mateiaș, în cursul toamnei anului 1916, dar și expoziția «Arta plastică și literatura eroică a românilor».
O piesă de excepție din patrimoniul expus este monumentalul volum «Argeș. Cartea eroilor» – „un mausoleu zidit în slove de aur întru slava eroilor neamului” – elaborat, sub coordonarea prof. dr. Petre Popa, președintele Comitetului județean Argeș pentru cultură și educație socialistă, în redactarea prof. Grigore Constantinescu. O platformă de onoare este decorată cu o amplă scenă în basorelief (lungime – 16 m, înălțime – 3,5 m) executată de sculptorul câmpulungean Adrian Radu, care, prin cele 18 personaje surprinse în trei momente decisive de luptă, relevă eroismul ostașilor români jertfiți în luptele pentru apărarea culoarului Rucăr-Bran.
CASA MEMORIALĂ “GEORGE TOPÎRCEANU” – Casă cu două niveluri specifică arhitecturii tradiționale muscelene de la sfârșitul secolului al XlX-lea. Planul etajului, care se suprapune pe cel al parterului, este format dintr-o tindă centrală încadrată de camere. Accesul la etaj se efectuează pe o scară de lemn mascată de parapetul sălii. În casă, s-a organizat o expoziție permanentă consacrată poetului George Topîrceanu, cuprinzând obiecte personale: geamantanul de voiaj, pălăria și bastonul, arme de vânătoare, piese de mobilier, dar și documente ilustrative referitoare la viața și activitatea literară a marelui poet: manuscrise, numeroase ediții ale operei sale, fotografii, corespondență etc.
În incintă, se află bustul poetului realizat din calcar de către sculptorul Marius Butunoiu în anul 1973, pe soclul căruia, sunt inscripționate versurile: “Iar când norii-nvăluiesc / alba nopții Doamnă, / peste groapa lui pornesc / vînturi lungi de toamnă.”.
-CONACUL ALIMĂNIȘTEANU edificat după proiectul arh. Octav Doicescu, în anul 1938, a devenit, după naționalizare, sediul Stațiunii de cercetări pomicole din Bilcești.

TOPONIMIE:

Bilcești – toponim format pe baza patronimicului Bilcea < derivat din apelativul ucr. bil « „alb” + sufixul colectiv -ești, care indică organizarea socială pe bază de obște a așezării.

Colnic – toponim format pe baza apelativului cu sens de colină ~ „loc mic în pădure, lipsit de arbori, luminiș”, evocând natura terenului pe care s-a constituit așezarea.

Fântânea – toponim diminutival, format pe baza apelativului fântână ~ „izvor”, indicând locul în jurul căruia s-a constituit așezarea.

Gura Pravăț – toponim topografic compus, indicând, pe baza apelativului gură (cu sens de „sfârșitul văii”) + determinativul Pravăț – „drept”, un teren larg pe cursul unei ape.

Nămăești – toponim evocând ocupația; format pe baza apelativului nâmae ~ „oaie”, devenit antroponim-poreclă + sufixul colectiv -ești, care indică organizarea socială pe bază de obște a așezării. Un Nemoiu este semnalat de Nicolae lorga, care afirmă că „Nămăești vine de la Nemoiu”.

Pietroasa – toponim topografic evocând natura terenului pe care s-a constituit așezarea; format pe baza apelativului pietros.

Șelari – toponim social format pe baza patronimicului Șelaru, la origine, apelativul șelar » „persoană care confecționează și vinde șei sau alte obiecte de harnașament”.

Valea Mare Pravâț – toponim topografic compus pe baza apelativului vale cu determinativele: mare și pravâț ~ „drept”, relevând aspectul terenului pe care s-a constituit așezarea. Sociologul H. H. Stahl considera că „numirile de «pravăț» date unor anume locuri arată existența unor vechi drumuri, de-a lungul cărora, în special, cele pastorale, spre a le marca, se înșirau cruci de piatră, a căror «pravăț» (adică față) indica direcția în care urma să coboare cioporul de oi, peste islazuri, evitând satele și locurile arate.”. [H. H. Stahl- Teoria și practica investigațiilor sociale, II, București, 1975].

Arhitectură populară caracteristică zonei etnografice a Muscelului. În aria centrală a satului de reședință, se conservă remarcabile exemplare de construcții de locuit din perioada de la sfârșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX, cu două niveluri: parter amenajat ca pivniță și etaj destinat, în exclusivitate, locuinței. Sub raport constructiv, majoritatea caselor prezintă un element de arhitectură orășenească – „războiul” – care implică înălțarea podului prin construit peste grinzile ce susțin tavanul. Pe „război”, se fixează consolele căpriorilor. Exceptând extinderea suprafeței de depozitare a podului, „războiul” facilitează dezvoltarea registrului ornamental prin stucatură colorată sau zugrăveală, ceea ce conferă un aspect policrom construcțiilor. Planul locuințelor variază: bicameral – format din tindă și odaie de dormit, sau multicameral – compus din tindă centrală și camere laterale. Etajul prezintă, pe latura frontală, o sală susținută pe stâlpi din lemn de secțiune pătrată, racordați în „coltuc” la „război” și fixați, în partea inferioară, pe balustrada parapetului de zid care maschează scara de acces la etaj. Acoperișul în patru ape, învelit cu șiță de brad, este prevăzut, pe partea frontală, cu „cucă”, pentru evacuarea fumului.
În satul Nămăești, grupul de case amplasate în declivitatea terenului, lângă biserica rupestră, relevă varietatea arhitecturii locale, unele construcții prezentând săli închise cu geamlâc și parapet zidit pe un soclu masiv, foarte înalt, străpuns de intrări frontale sau laterale.
Portul popular se integrează, prin structura sa, zonei etnografice Muscel. Nămăeștii constituie unul dintre centrele tradiționale de artă populară specializate în confecționarea maramelor.
În domeniul artei populare, s-au remarcat, în fazele finale ale concursurilor naționale organizate în perioada anilor 1956-2006, creatorii populari din localitate care au obținut premii ori mențiuni pentru confecționarea costumelor populare: Elisabeta Fianu, Maria Fulga, Filofteia Solomon; confecționarea țesăturilor de interior: Aurelia Gavrilescu, Ioana Gugiu, Olimpia Nicolescu; confecționare cuțitoaie: losif Roaită. Arta tradițională a țesutului și cusutului a fost continuată de creatoare vestite din localitate: Didina Moiceanu (n. 1944) și maica Leonida Dumitrașcu (n. 1925).

„Focul lui Sumedru” marchează începutul de an pastoral, va fi aprins în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajun de Sfântul Dumitru. In preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart mere și covrigi.

Târg tradițional organizat cu ocazia unei sărbători religioase: Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Sfintele Paști), la Namaesti.

Din bogatia folclorica a zonei se remarca cantecele „braul ca la Bughea” Specificul acestui cantec este că se cântă foarte repede și nu se joacă:

Și „ungurica ca la Bughea”:

In domeniul folclorului literar local, printre cele mai reprezentative creații de acest gen, se înscrie doina „Păsărică, păsărea”.
Din amplul repertoriu al folclorului coregrafic zonal, elemente de particularizare locală prezintă dansurile: Bordeiașul, Chindia, Hora mare, Hora miresii, Sârba.