Comuna Văleni Dambovita este asezata in partea de Nord – Vest a judetului Dâmbovita, acolo unde Subcarpații Getici își prelungesc domol culmile spre Piemontul Candesti; daca ne referim la coordonatele geografice, ele sunt – aproximativ – de 25 °11′ longitudine estica si 45°11′ latitudine nordica. Este situata pe malul drept al raului Dambovita, terasa a doua, la hotarul dintre judetele Dambovita si Arges; are acces la nord spre orașul Câmpulung Muscel – la distanta 30-32 km, iar spre sud prin Boteni- Vulturești spre orasul Pitești .
       In partea de sud, este legata de municipiul Targoviste prin drumul national Campulung – Cetateni– Malu cu Flori – Voinesti. Vatra Comunei si o buna parte din terenurile agricole se suprapun bazinului hidrografic al Vaii Valeanca, ai carei principali afluenti sunt Valea Braduletului si Valea Muscelului. Situată la poalele Munților Bucegi, pe valea Dâmboviței, comuna este traversată de șoseaua județeană DJ723, care leagă valea Dâmboviței și DN72A de valea Argeșelului, și DN73.

Specificul zonei îl reprezintă pomicultura, creșterea animaleor, cultura cartofului și albinăritul.
Zona fiind o zonă subcarpatică în care predomină dealurile înalte unde datorită peisajelor minunate și a farmecului locuitorilor care constiuie o oază de liniște pe care și-o dorește oricine.

Activități economice principale:
Activitățile economice sunt în strânsă concordanță cu specificul zonei.
Veniturile locuitorilor fiind formate din valorificarea produselor agricole și zootehnice.
Agroturismul

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Văleni, făcea parte din plasa Argeșel a județului Muscel și avea în compunere satele Lunca, Plopișoru, Văleni și Vrăbiești, cu o populație totală de 1781 de locuitori. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Văleni în aceeași plasă, cu 2460 de locuitori și având în compunere doar satul de reședință. Întrucât în același județ existau două comune cu numele de Văleni (una în plasa Golești și aceasta, în plasa Argeșel), în 1931, comuna a primit pentru dezambiguizare denumirea actuală de Văleni-Dâmbovița, având componența actuală – satele Văleni și Mesteacăn. În 1950, comuna aparținea raionului Muscel al regiunii Argeș, iar în 1968, la revenirea la organizarea administrativă pe județe, județul Muscel nu a mai fost reînființat și comuna a fost transferată la județul Dâmbovița.

Cultivarea plantelor a avut un rol deosebit de important în viaţa locuitorilor zonei, alături de creşterea animalelor, surse ce le-au asigurat un trai îndestulător acestora, astfel că din cele mai vechi timpuri s-au cultivat atât terenurile fertile cat şi dealurile sau zonele mai inalte.
Pomicultura a reprezentat o permanenţă specifică zonei fiind o principală sursă de venituri, ocupaţie ce şi-a pus amprenta asupra modului de viaţă în cadrul gospodăriei ţărăneşti şi a arhitecturii zonale (apariţia unor costrucţii specifice cu anexe pentru depozitarea şi prelucrarea produselor pomicole : pivniţe, magazii, cuptoare etc.). Această îndeletnicire a contribuit la crearea unor meştesuguri specializate în prelucrarea lemnului: vase, oli, recipiente de uz casnic, cel mai important fiind dogăritul. Şi astăzi sunt renumite butiile şi butoaiele confecţionate in Văleni. Viticultura, albinăritul, prelucrarea laptelui, prelucrarea legumelor şi fructelor, exploatarea resurselor subsolului, prelucrarea lemnului, ţesutul şi prelucrarea lânii, prelucrarea pietrei, a pieilor de animale completează paleta largă a preocuparilor locuitorilor ţinutului dâmboviţean, păstrând astfel tradiţia anterioară pe care o duc mai departe din generaţie în generaţie.
Bogăţia vieţii materiale dezvoltate în Ţara Românească a favorizat construirea unei numeroase reţele de drumuri locale dar şi a celor care făceau legătura cu celelalte provincii româneşti (“drumul cel mare al Văii Ialomiţei”, “Calea cea mare”). Existenţa bâlciurilor, a târgurilor situate în diferite localităţilor ale regiunii, precum şi “Târgul din Afara” ce funcţiona la Târgovişte, au atras numeroşi negustori din ţară şi străinătate, au asigurat schimbul de valori materiale şi spirituale.
Costumul popular muscelean al zonei păstrează elemente specific locale (gheba, scurteica, vâlnicul, cămaşa bărbătească cu fustă) dar s-a îmbogăţit şi cu influenţe ale teritoriilor folclorice limitrofe ce se regăsesc în coloritul costumaţiei sau ornamentaţia fotei şi a iei. Portul popular se remarcă prin valoare artistică, linie elegantă, compoziţie ornamentală şi cromatică, primele elemente referitoare la acesta datează de la sfârşitul secolului al-XIX-lea şi aparţin lui Carol Popp de Szathmary ale cărui cromolitografii şi desene descriu costumul ţărănesc zonal, ce este confecţionat în gospodaria ţărănească şi se compune din: zeghea de lână, cămaşa, izmenele din cânepă, ştergarele şi ciorapii.
Referitor la existenţa elementelor etnografice zonale, mulţi călători străini au consemnat mărturii de ordin etnofolcloric, au vorbit despre oamenii locului, despre portul lor, despre meşteşugurile practicate de aceştia, despre obiceiurile, instrumentele şi muzica oamenilor de pe aceste meleaguri: Francesco della Vale (1532), Franco Sivori (1581), Pierre Lesclopier (1574), Matei Strykovski (1574-1575), Stefan Szamosközi (1570-1612) Paul de Alep, etc.

Pitoresc –Turism -Tradiții la Văleni Dâmbovița
Aici, la Văleni, între dealurile împădurite de la marginea de vest, la granița cu județul Argeș, tradițiile și obiceiurile moștenite din străbuni încă mai clocotesc, chiar dacă valul modernității și-a croit drum și în această zonă ce se poate înscrie cu brio în circuitul agroturistic național.

„Focul lui Sumedru” marchează începutul de an pastoral, va fi aprins în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în ajun de Sfântul Dumitru. In preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul. La final, femeile împart mere și covrigi.

Din bogatia folclorica a zonei se remarca cantecele „braul ca la Bughea” Specificul acestui cantec este că se cântă foarte repede și nu se joacă:

Și „ungurica ca la Bughea”: